Iohannis, la Berlin: Am propus crearea unei agenţii europene de combatere a terorismului

Sursa foto: evz.ro
Autori


Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri la Berlin că a propus în cadrul întâlnirii cu cancelarul german Angela Merkel, premierul belgian Charles Michel şi cu premierul luxemburghez Xavier Bettel crearea unei agenţii europene de combatere a terorismului, informează Mediafax.

“În cadrul întâlnirilor am propus ca şi o măsură concretă, deocamdată este o propunere şi vom vedea cum poate fi ea transpusă în practică, crearea unei agenţii europene de combatere a terorismului. Ar fi o măsură foarte concretă care ar înlocui multiplele entităţi care se ocupă acum cu prevenirea actelor teroriste şi cred că ar putea realmente să crească nu numai securitatea propriu-zisă, ci şi sentimentul securităţii în interiorul Europei”, a afirmat preşedintele într-o conferinţă de presă la sediul Ambasadei României la Berlin.


De asemenea, Iohannis a mai spus că există “un larg consens “în ce priveşte măsurile de prevenire a terorismului şi că în viitorul apropiat “cu siguranţă” vor fi la nivel european “măsuri foarte concrete” pentru îmbuătăţirea situaţiei. Preşedintele a mai spus că securitatea internă şi externă a Uniunii Europene este o temă centrală în dezbaterile naţionale europene, adăugând că în UE au fost prea multe acte de terorism.


Comenteaza acum

Alte stiri

7 ianuarie 2018

107 agenții de turism au rămas fără licențe în 2017

Un număr de 107 agenţii de turism din România au rămas fără licenţe de funcţionare, în 2017, în timp ce 125 astfel de societăţi au fost radiate la solicitarea expresă a acestora, reiese din datele Ministerului Turismului, publicate pe propria

Sumarul ediției de vineri, 9 septembrie 2016

Actualitate

» Examenul de rezidenţiat va avea loc pe 20 noiembrie
» Maseurul lotului de lupte al României, Cosmin Niţescu, a murit de SIDA deşi era declarat apt medical
» Blaga: Cine candidează la alegerile parlamentare pe locurile eligibile trebuie să susţină financiar campania
» Preşedintele Asociaţiei Pescarilor şi Vânătorilor Sportivi Cluj, găsit mort în sediul organizaţiei
» Kremlinul refuză să comenteze iniţiativa lui Evghenii Sevciuk de aderare a Transnistriei la Rusia
» Grecia respinge reactivarea politicilor de migrare de dinaintea crizei refugiaţilor
» Strada care se termină înainte de final
» Seceta, inamicul agricultorilor doljeni
» Gata de scoala?
» Instanţa a rămas în pronunţare pe cererea lui Victor Ponta de ridicare a controlului judiciar
» DNA: Peste 240 de persoane, introduse ca părți civile în dosarul Colectiv în care sunt anchetați pompierii
» Iohannis, la Berlin: Am propus crearea unei agenţii europene de combatere a terorismului
» Guvernul suedez refuză aderarea la NATO, în ciuda cererilor opoziției
» Proiect: Cei care îşi schimbă domiciliul cu 3 luni înainte de alegerile locale votează unde au locuit
» România a găzduit în premieră seminarul UEFA privind securitatea pe stadioane
» Ministerul Agriculturii: Grâul românesc respectă toate condițiile de calitate
» Vâlcea: Prinşi conducând autoturisme neînmatriculate
» 1,5 milioane de musulmani din întreaga lume, în pelerinaj la Mecca
» Ministerul Sănătăţii sesizează Parchetul după transfuzia greşită de la Spitalul CF2
» Mâine va fi un Flash Move în centrul Craiovei
» MAE: Noul test nuclear al Coreei de Nord este o provocare la adresa păcii şi securităţii
» Ambasada Statelor Unite vine cu noi informaţii pentru participanţii la Loteria Vizelor

Dolj

» Cursuri printre grămezi de moloz
» Trei minori au dat zece spargeri în doar două săptămâni
» Clase pregătite pentru noul an şcolar
» Au vrut să „cumpere“ un polițist cu 900 de lire
» Întreruperi energie electrică de luni
» Craiova: Cetăţean grec reţinut după ce a produs astăzi un accident şi a fugit
» Craiova: Ziua Porţilor Deschise la Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu”
» Craiova: Minori reținuți pentru furturi
» Craiova: Elevă de la Şcoala „Mircea Eliade”, premiantă la Olimpiada Internaţională de Lectură
» O nouă sesiune de admitere la Facultatea de Teologie din Craiova
» Doi craioveni în spatele gratiilor pentru acte de corupţie

Gorj

» Caz șocant în comuna Dănești, unde o adolescentă se manifestă ciudat după decesul unei bătrâne
» Ministerul Energiei a cerut CEO criteriile privind disponibilizările colective
» 81 de şcoli, fără autorizaţie ISU
» Șoferul prefectului, amendat pentru că a intrat cu mașina MAI pe o plajă

Olt

» Primarul din Drăgăneşti-Olt, sub control judiciar după ce și-a reparat mașina pe banii primăriei

Sport

» Ultimele amicale pentru SCM-U
» Podărenii țintesc punctele de la Aninoasa
» De data asta, bucurați-ne!
» Trupa lui Papură, doar remiză cu Steaua II (declaraţii video)

Sanatate

» Igiena din spitale, la control

Educatie

» Nemulțumiri la ISJ Dolj după repartizarea posturilor vacante
» O elevă din Craiova a câştigat premiul special la Olimpiada Internaţională de Lectură

Magazin

» Horoscopul săptămânii viitoare
» Ia te uită! – 22 Jump Street: O altă adresă de pomină
» Bancul zilei
» Picătura de cunoaştere: Pământul se încălzeşte într-un ritm fără precedent în ultimul mileniu
» Astăzi este Ziua mondială a frumuseții

Top