Procurorul general al României: Într-o lună vom avea o imagine de ansamblu asupra tuturor testelor în cazul Hexi Pharma

hexifarma
Sursa foto: tolo.ro

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat că în aproximativ o lună de zile se va putea crea o imagine de ansamblu asupra rezultatelor tuturor testelor în cazul Hexi Pharma, atât cele analizate în ţară, cât şi în străinătate.

“Investigaţia continuă, se efectuează teste privind eficienţa substanţelor care au fost ridicate de organele de poliţie judiciară. Se efectuează aceste teste pe un lot în ţară şi pe un alt lot în străinătate, într-un stat al Uniunii Europene, sunt în curs. (…) Urmează să evaluăm, în tot cazul, ele nu sunt foarte ieftine. La noi se fac la institutul Cantacuzino unde s-au mai efectuat. Este un alt lot pe care se efectuează testele de eficacitate. Eu cred că circa într-o lună de zile vom avea o imagine de ansamblu asupra tuturor testelor care s-au efectuat şi vom putea da nişte rezultate certe, clare”, a declarat procurorul general al României, Augustin Lazăr, citat de Mediafax.

În cauză au fost efectuate deja o serie de acte procedurale precum audieri de persoane, ridicări de acte şi probe, efectuarea unor constatări asupra produselor Hexi Pharma, respectiv a unor teste atât asupra concentraţiei substanţelor active, cât şi teste privind eficacitatea microbiologică, a anunţat, la finalul lunii august, Parchetul General. Procurorul general al României, Augustin Lazăr, declara atunci că s-au primit la parchet rezultatele testelor de eficienţă pe unul dintre loturile Hexi Pharma, rezultatele fiind “şi pozitive şi negative”.


Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 6 septembrie 2016

Actualitate

» Sebastian Ghiţă, pus sub control judiciar în noul dosar al lui Ponta
» Estonia acuză Rusia că i-a încălcat spațiul aerian
» Iohannis a discutat cu preşedintele Consiliului Europei despre poziţia României privind Summitul UE-27
» Preşedintele Franţei, François Hollande, vine săptămâna viitoare în România
» Olt: Spitalul din Caracal caută endocrinologi, oftalmologi, urgentişti şi radiologi
» Incendiu de proporţii în Prahova
» Fiului preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, audiat într-un dosar privind fapte de lipsire de libertate, loviri şi alte violenţe
» Ambasada SUA anunţă deschiderea aplicaţiilor pentru bursa FLEX 2017-2018
» Începe admiterea la Universitate
» Olt: 20 la sută dintre şcoli, fără autorizaţie sanitară de funcţionare
» Curăţenia din spitale, la control!
» Elevi multi, mobilier putin
» Un timişorean s-a spânzurat în arestul IPJ Mehedinţi
» Comisia de Cultură, decizie despre “Cumințenia Pământului”: Guvernul este obligat să plătească
» Decizia privind excluderea din Baroul Bucureşti a lui Victor Ponta, amânată pentru 13 septembrie
» Jumătate din locuitorii Capitalei ar putea rămâne fără apă caldă
» Proiectul Strategiei pentru asigurarea securității frontierei de stat a României în perioada 2017-2020, finalizat
» Doi cetăţeni străini, arestaţi la Chişinău, pentru propagandă în favoarea reţelelor teroriste
» Craiova: Programul Filarmonicii “Oltenia” în luna septembrie
» Ministrul Culturii doreşte re-separarea Operei de Operetă
» MAI scoate la concurs peste 5.000 de posturi
» Procurorul general al României: Într-o lună vom avea o imagine de ansamblu asupra tuturor testelor în cazul Hexi Pharma
» 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române, a fost declarată zi liberă nelucrătoare
» Senatorii au decis scutirea de impozit a pensiilor
» Olguța Vasilescu s-a prezentat astăzi la Tribunalul București
» Liviu Dragnea, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
» ANAF face verificări în legătură cu cea mai mare indemnizaţie de creştere a copilului, de 35.000 de euro pe lună
» Victor Ponta, sub control judiciar pentru 60 de zile
» Party Rock Radio Sud
» Proiectul de lege privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie a fost adoptat de Senat
» Fostul premier Victor Ponta, la audieri la DNA Ploieşti, într-un nou dosar penal
» Paul Gheorghiu, nominalizat pentru a prelua șefia Cancelariei Prim-Ministrului
» Lucrări de reparaţii pe A2 Bucureşti – Constanţa
» Dragoș Tudorache, propus de premierul Dacian Cioloș în funcția de ministru al Internelor
» Un bărbat de 71 de ani, cercetat conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice
» Lucrări pe A1 Bucureşti – Piteşti
» Drapelul României a fost ridicat la CERN
» Etiopia: 23 de persoane au murit după un incendiu la o închisoare
» Baroul București discută excluderea lui Victor Ponta din rândul avocaților

Publireportaj

» Admitere sesiunea Septembrie 2016 – Facultatea de Automatică, Calculatoare și Electronică

Dolj

» Craiova: Conferință susținută de Bianca Șancă la Tradem
» Dolj: Accident cu două victime în localitatea Pieleşti
» Dolj: O nouă campanie de cercetări arheologice la Desa
» Dolj: Săpături arheologice la Castrul roman de la Răcari
» Dolj: Neateanția face noi victime
» Un doljean de 18 ani, reţinut cu focuri de armă pentru infracţiuni la regimul circulaţiei

Gorj

» Gorj: Femeie rănită grav într-un accident rutier
» Gorj: Mascaţii au greşit adresa, iar o femeie a ajuns la spital
» Gorj: Cinci tineri reținuți de poliție pentru că au bătut un bărbat

Mehedinţi

» Mehedinţi: Doi bărbați, surprinși în timp ce sustrăgeau țevi de la rețeaua de canalizare a orașului

Top