5.6 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTurcia a eliberat circa 34.000 de deținuți, pentru a le face loc zecilor de mii de suspecți în legătură cu puciul

Turcia a eliberat circa 34.000 de deținuți, pentru a le face loc zecilor de mii de suspecți în legătură cu puciul

Autoritățile turce au pus în libertate până în prezent 33.838 de deținuți, a anunțat vineri ministrul justiției Bekir Bozdag, după ce Turcia a indicat că eliberează din închisori circa 38.000 de deținuți pentru a le face loc zecilor de mii de persoane arestate în legătură cu presupuse legături cu tentativa de puci eșuată din iulie, relatează agenția Reuters, potrivit Agerpres.

Bozdag a precizat, într-o conferință de presă, că Turcia va elibera în total din închisori 38.000 de persoane, în cadrul reformelor sale penale ca urmare a tentativei de lovitură de stat militară eșuate, ce avea drept scop înlăturarea de la putere a guvernului președintelui Recep Tayyip Erdogan. Turcia a dat afară din posturi publice circa 80.000 de persoane și multe au fost arestate după tentativa de puci, fiind acuzate că ar fi simpatizat cu puciștii. Dintre membrii personalului de securitate din ultima serie de epurări, 323 erau din cadrul jandarmeriei și al poliției, potrivit Monitorului Oficial, în care guvernul publică noile legi și ordine. Se spune că alte 2.346 de cadre au fost date afară din universități. Sute de cadre universitare și alte persoane au fost deja înlăturate din posturile lor, fiind acuzate de legături cu clericul Fethullah Gulen, autoexilat în SUA și pe care președintele Recep Tayyip Erdogan îl acuză că ar fi „creierul” puciului. Aproximativ 3.300 de oficiali din justiție au fost de asemenea concediați, lăsând o forță de lucru descompletată pentru a gestiona procesul juridic în cazul unui număr crescând de persoane reținute.

Potrivit Monitorului Oficial, judecătorii și procurorii pensionați se pot întoarce la lucru dacă cer aceasta în următoarele două luni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS