16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTrenuri pentru programul "Litoralul pentru toți"

Trenuri pentru programul „Litoralul pentru toți”

Cu prilejul programului Litoralul pentru toți, CFR Călători va asigura în continuare legături din țară către staţiunile de la Marea Neagră.
Trenurile din programul “Trenurile Soarelui” valabil până la data 13 septembrie vor ieşi treptat din circulație începând din 10 septembrie, iar după această dată capacitatea de transport va fi adaptată cerinţelor de extrasezon.

Pasagerii CFR Călători au posibilitatea de a călători la tarife reduse, prețurile biletelor fiind accesibile tuturor prin gama variată de oferte şi facilităţi disponibile.  Cu oferta Minigrup 2-5 reducerile acordate sunt de până la 25%, chiar 30% la cumpărarea online.
Trenurile Litoral care circulă fără opriri intermediare între București Nord şi Constanța vor continua şi în extrasezon să parcurgă această distanţă în 2 ore, iar durata călătoriei cu celelalte trenuri InterRegio pe ruta amintită se va menţine în medie la circa 2 ore și 20 minute.

Începând cu data de 10 şi respectiv 13 septembrie, unele trenuri Regio vor avea programul de circulație adaptat la noul mers al trenurilor din extrasezon, iar modificările vor fi anunţate la nivel local în gări.

Călătorii trebuie să își procure bilete de tren din timp pentru evitarea aglomerației de la casele de bilete, în special pentru trenurile de lung parcurs, care au în compunere vagoane de dormit și cușetă. Biletele pot fi achiziționate:
Online de pe www.cfrcalatori.ro;
De la automatele XsellKiosk din gări;
De la automatele ZebraPay;
Direct de la casele de bilete din gări și agenții de voiaj CFR;
De la distribuitori autorizați (agenții de turism).
În ziua plecării trenului, în stațiile mari sunt disponibile și servicii de “rezervare telefonică„ a locurilor: Bucureşti Gara de Nord – la numărul 021/9522; Constanţa – 0727 999 952; Cluj Napoca –0731 990520; Timişoara – 0256 200 457; Braşov  – 0268 421 700; Iaşi – 0232 202 777; Galaţi –  0236 496 000.

Înainte de efectuarea călătoriei, toți pasagerii trebuie să se asigure că au achiziționat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare.
Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numerele de telefon 021/9521 (pentru traficul intern), 021.314.5528 (pentru traficul internațional Gara de Nord București) sau să se adreseze personalului nostru din stații.

Popeci Alpina cauta administrator pentru Pensiunea Constantin
Firma POPECI ALPINA angajează administrator pensiune, care să asigure curăţenia, primirea oaspeţilor, întreţinerea bazei tehnico-materiale, asigurarea confortului necesar turiştilor (apă caldă, căldură etc).
Pentru obţinerea postului este aşteptată, de preferinţă o familie, soţ şi soţie, buni gospodari, harnici, gazde primitoare, de încredere, serioşi, cinstiţi, dornici să lucreze cu oamenii. Sunt cerute cunoştinţe elementare de PC şi permis auto categoria B (cel puţin una din persoane).
Popeci Alpina vă oferă un mediu de lucru deosebit, cazare gratuită în apartament pensiune, telefon, auto, salariu motivant, concediu legal de odihnă, prime de sărbători, primă de vacanţă şi bonuri de masă.
Relaţii se pot obţine la telefon fix: 0251.435.100, int. 220 sau telefon mobil: 0745.103.783; 0740.097.978.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS