17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrognoza meteo pentru următoarele trei luni

Prognoza meteo pentru următoarele trei luni

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a transmis estimarea prognozei meteo pe următoarele trei luni, septembrie – noiembrie 2016. Temperaturile în următoarele trei luni vor fi peste medie, susţin specialiştii de la ANM.

În septembrie,  media multianuală lunară este de 14,8 grade Celsius, luându-se în considerare parametrii monitorizaţi în intervalul 1981 – 2010. Pe regiuni, normele climatologice pentru temperatura medie sunt, în perioada analizată, de până la 15 grade Celsius în Maramureş, respectiv de până la 19 grade Celsius în Dobrogea. Media multianuală a precipitaţiilor în septembrie este de 55 litri/metrul pătrat. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii sunt în Crişana (până la 78 litri/metrul pătrat) şi Maramureş (până la 77 litri/metrul pătrat).

În octombrie, vremea se anunţă, de asemenea, mai caldă decât în mod normal, în cea mai mare parte a teritoriului, iar cantităţile totale de precipitaţii vor fi apropiate de normă în sud-estul şi local în sudul ţării, iar în restul teritoriului vor avea o tendinţă spre excedent. Media multianuală a lunii octombrie este de 9,6 grade Celsius. Cele mai scăzute temperaturi medii sunt înregistrate, potrivit normelor climatologice, în zona Transilvaniei (până la 10 de grade), iar valori termice medii mai ridicate în Dobrogea (până la 14 grade). În privinţa precipitaţiilor, media multianuală lunară, conform măsurătorilor, este de 43,5 litri/metrul pătrat în octombrie iar cele mai mari cantităţi de precipitaţii sunt în Maramureş (până la 68 litri/metrul pătrat) şi cele mai reduse în Dobrogea (până la 41 litri/metrul pătrat).

În noiembrie, estimările indică temperaturi apropiate de normă în cea mai mare parte a ţării, posibil mai ridicate, local, în sud, sud-est şi vest. Media multianuală a lunii este de 3,8 grade Celsius iar cele mai scăzute temperaturi medii sunt înregistrate, de regulă, în Transilvania şi Moldova (până la 5 grade Celsius) iar cele mai mari în Dobrogea (până la 8 grade Celsius). Cantităţile totale de precipitaţii se vor încadra, în general, în normele climatologice în regiunile sud-estice şi sudice, iar în rest vor putea fi excedentare. Media multianuală a lunii este de 41,5 litri/metrul pătrat, iar cele mai mari cantităţi de precipitaţii sunt în Oltenia (până la 81 litri/metrul pătrat) şi cele mai reduse în Dobrogea (până la 46 litri/metrul pătrat).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS