6.4 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRomânia, absentă de pe lista statelor UE ai căror reprezentanţi au discutat cu Merkel despre Brexit

România, absentă de pe lista statelor UE ai căror reprezentanţi au discutat cu Merkel despre Brexit

Angela Merkel a efectuat un tur diplomatic pentru a se întâlni cu 15 lideri UE în încercarea de a găsi un consens asupra viitorului Blocului comunitar după ieşirea Marii Britanii din Uniune, acesta purtând discuţii cu majoritatea reprezentanţilor statelor membre din Europa de Est, dar nu şi România.

Cancelarul german s-a întâlnit cu liderii din Franţa, Italia, Austria, Ungaria, Polonia, Slovacia, Croaţia, Bulgaria, Slovenia, Republica Cehă, Estonia, Danemarca, Finlanda, Suedia şi Olanda.

Merkel a avertizat că ieşirea Marii Britanii din UE reprezintă o “ruptură profundă“ în istoria Blocului, în timp ce îşi continua turul diplomatic în Europa în încercarea de a de a găsi un consens asupra viitorului Uniunii după Brexit.
Merkel, care a avut întâlniri programate cu 15 lideri UE în cinci state, a încercat să găsească, înaintea summitului din 16 septembrie de la Bratislava privind direcţia în care se va îndrepta Uniunea, un numitor comun între statele membre care au manifestat nemulţumiri după votul Marii Britanii de a părăsi UE.
“Brexitul nu este orice eveniment. Este o ruptură puternică în istoria de integrare a UE, şi prin urmare este important să găsim un răspuns prudent”, a spus Merkel la Varşovia.
“Trebuie să facem faţă consecinţelor şi să luăm în considerare viitorul UE. Cetăţenii vor accepta UE doar în cazul în care aceasta va face posibil ca ei să prospere”, a mai subliniat cancelarul german.
Aceasta s-a întâlnit vineri la Varşovia cu liderii de Polonia, Ungaria, Slovacia şi Republica Cehă, înainte de a se îndrepta spre Berlin pentru o întâlnire cu liderii din Danemarca, Finlanda, Suedia şi Olanda.
Sâmbătă, Merkel avea programate întâlniri cu liderii din Austria, Bulgaria, Croaţia şi Slovenia, încheind turul de şase zile de întâlniri diplomatice care a început cu un summit la care au participat premierul Italiei, Matteo Renzi, preşedintele Franţei, Francois Hollande, urmate de vizite în Estonia şi Republica Cehă.
Dorinţa sa de a se întâlni cu liderii Europei de Est este parte a unui efort de a se adresa îngrijorarilor manifestate de unele state că ar putea fi excluse de la un plan post-Brexit de către membri vechi ai UE.
În acelaşi timp, premierul Greciei, Alexis Tsipras, a solicitat o reuniune a statelor din sudul Europei într-o încercare de a forma un consens între acestea înaintea summitului.
După votul Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană, Bruxellesul s-a confruntat cu o serie de învinuiri din partea mai multor state din estul Europei privind gestionarea crizei migraţiei pe continent.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS