6.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateManifestări dedicate împlinirii a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial

Manifestări dedicate împlinirii a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial

Manifestările dedicate împlinirii a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial continuă și astăzi cu ceremonialul de la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol, din Capitală.

În cadrul evenimentului va fi oficiată o slujbă de pomenire a eroilor, va fi depusă o coroană de flori, iar membrii Asociației Tradiții Militare vor „depune jurământul militar”, așa cum era el rostit în urmă cu o sută de ani.

De asemenea, va fi ținut un moment de reculegere, iar militarii Brigăzii 30 Gardă Mihai Viteazul vor trage salve de artilerie.

În Memorialul Eroilor Neamului vor fi aprinse candele în memoria eroilor căzuți la datorie. În finalul ceremoniei, va avea loc un exercițiu militar de tip drill-team pe platoul superior din Parcul Carol„, precizează MApN.

La evenimentul din Parcul Carol vor fi prezenți și copiii din Asociația Cercetașilor Tradiționali din România. (Sursa: Europa FM).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS