Caravana de recrutare Fiecare Copil în Grădiniță ajunge în Dolj



“Caravana de vară Fiecare Copil în Grădiniță”, un proiect al Asociației OvidiuRo ce urmărește informarea părinților cu privire la Legea nr. 248/2015 și recrutarea copiilor eligibili pentru grădiniță, ajunge astăzi în Dolj. Legea încurajează părinții săraci să își aducă copiii la grădiniță, oferindu-le un tichet social pentru grădiniță (TSG) în valoare de 50 de lei/lună, dacă cei mici au prezență zilnică.

Cu peste 4.000 de beneficiari estimați ai legii, Dolj este unul dintre cele 15 județe-gazdă[ Bacău, Buzău, Botoșani, Brașov, Călărași, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Iași, Maramureș, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vaslui] selectate de OvidiuRo pe baza gradului de sărăcie și a numărului mare de copii aflați în situație de risc. Caravana se desfășoară aici în colaborare cu autoritățile județene (Prefectura, CJ, ISJ, DGASPC, AJPIS, DSP) și locale.

Caravana va acoperi, timp de o săptămână, 5 comune din Dolj – Urzicuța, Lipovu, Cerăt, Catane și Negoi – identificate în urma propunerilor partenerilor județeni și confirmate pe baza statisticilor disponibile referitoare la mărimea populației preșcolare, rata de marginalizare și gradul cuprinderii copiilor defavorizați în învățământul preșcolar.

După 4 luni de implementare a legii, aproximativ 65.000 de copii provenind din familii defavorizate au fost înscriși în program la nivel național, iar 58% dintre aceștia au avut prezență zilnică și au beneficiat de tichetul social pentru grădiniță pentru lunile februarie – iunie. Un prim efect al legii raportat de autoritățile locale este creșterea frecvenței pentru toți copiii din grădinițe, nu doar pentru cei care sunt eligibili să primească tichete.

Obiectivul principal al Caravanei este să susțină echipele locale – asistenți sociali, profesori, mediatori școlari – în implementarea Legii nr. 248/2015 în primul rând prin identificarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 – 6 ani încă neînscriși la grădiniță, informarea părinților cu privire la program și înscrierea acestora în timp util pentru anul școlar 2016-2017. Activitățile din Caravană vor include sesiuni de citit cu copiii, jocuri educaționale și discuții de consiliere a părinților cu privire la importanța educației timpurii. Cu sprijinul Fundației Carrefour, vom reuși să oferim fiecărui copil de vârstă preșcolară câte o carte ilustrată „La grădiniță”.


Despre programul-pilot Fiecare Copil în Grădiniță în județul Dolj

Programul pilot Fiecare Copil în Grădiniță (FCG) a demarat în județul Dolj în septembrie 2011, în parteneriat cu Consiliul Județean Dolj, Inspectoratul Școlar Județean și cu școlile și autoritățile locale, cu 147 de copii beneficiari, în 2 comunități. În anul școlar 2014 – 2015, datorită unei finanțări prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România, numărul copiilor susținuți să meargă la grădiniță a crescut la aproximativ 420, în șase comunități (Amărăștii de Jos, Calopăr, Cetate, Maglavit, Podari și Valea Stanciului).

Pe parcursul desfășurării programului, cele șase comunități din județul Dolj au beneficiat și de  o serie de activități educaționale pentru copii (ateliere de vară și module Șotron Doi), de sesiuni de pregătire pentru profesorii de învățământ preșcolar și mediatorii școlari, de sesiuni de formare ale echipelor locale din cele șase comunități și de programe pentru părinți.

De ce este importantă educația timpurie?

Copiii proveniți din familii fără posibilități materiale, care nu beneficiază de educație timpurie, încep școala cu un decalaj educațional imens față de ceilalți copii. Aceste diferențe devin din ce în ce mai evidente în timp și afectează mai târziu participarea lor la școală și găsirea unui loc de muncă. Acest decalaj poate fi prevenit prin intervenție timpurie, începând de la grădiniță, atunci când se formează bazele pe care se vor așeza toate deprinderile de învățare și abilitățile copiilor.


Galerie foto


Comenteaza acum

Alte stiri

21 noiembrie 2017

Elevii de la Palatul Copiilor din Târgu Jiu, campioni la dans

Formatia „Golden” de la Palatul Copiilor Târgu Jiu condusă de profesoara Adriana Dănciulescu a câştigat locul I, la Dans Modern şi locul al II –lea la Dans Tematic, la un concurs de specialitate care a avut loc recent în judeţul

Sumarul ediției de luni, 22 august 2016

Actualitate

» 3,5 milioane de români muncesc în străinătate
» Deficit de 13.000 de medici în spitalele din ţară
» Bogdan Olteanu, încă 30 de zile de arest preventiv
» Patru tone de grâu la hectar – o premieră a ultimilor zece ani
» Explozie la Rafinăria Petromidia din Năvodari.Patru oameni sunt răniţi, iar autorităţile au declanşat planul roşu de intervenţie.
» Mega-demonstraţie canină
» Se caută bani pentru Şcoala din Calopăr
» Divan Festival Film
» Guvernul negociază data alegerilor cu liderii politici şi înclină spre 11 decembrie
» Fermierii în greva foamei, care protestează față de neplata subvențiilor, s-au întâlnit cu șeful Cancelariei premierului
» Gorj: Taximetrist prins muncind „la negru”
» ÎCCJ: Bogdan Olteanu, în arest preventiv pentru încă 30 de zile
» Prognoza meteo pe următoarele două săptămâni în Oltenia, la munte şi la mare

Dolj

» Târgul se modernizează, Piața Gării mai stă o tură
» Palat de Justiție la Craiova?
» Pavel Badea se întoarce în PNL și în Consiliul Local
» 122 de câini de salvare, de talie mondială, prezenţi în Bănie – Craiova, gazda celui mai important eveniment chinologic de salvare
» Sute de firme nu plătesc salariile angajaților la timp
» ISJ caută bani pentru repararea acoperişului de la Şcoala Calopăr
» Craioveni cercetați pentru cruzime față de animale
» Scandal în cartierul 1 Mai
» Pagubă de 350.000 de lei în bugetul a două asociații de proprietari
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Craiova: Poliţiştii locali au amendat persoanele care consumau alcool în parcuri
» Craiova: Dezbatere și proiecție de film despre sclavie
» Cercetări împotriva a trei craioveni acuzaţi de cruzime faţă de animale

Gorj

» Doar trei ţări participă la Festivalul Internațional de Folclor
» Ambasadorul României în Belarus a deschis Târgul Meşterilor Populari
» Germanul Klaus Leiders a început activitatea la CEO
» S-au ales cu dosar penal, după ce au snopit un cal în bătaie
» Act adiţional pentru acordarea cotei de cărbune
» Maşină a Salvamont, distrusă într-un accident rutier
» Bani pentru retehnologizarea Uzinei Mecanice Sadu
» Consultaţii medicale gratuite în cadrul caravanei Rotary Club
» Gorj: Doi angajaţi ai Salvamont, răniţi într-un accident rutier

Mehedinţi

» Mehedinţi: Poliţiştii au organizat o acţiune de informare în comuna Podeni
» Cadastrarea terenurilor agricole, o prioritate pentru oficiali judeţului Mehedinţi
» Razii pe şoselele din Mehedinţi

Vâlcea

» Vâlcea: Locuri de muncă în domeniul hotelier – gastronomic în Germania
» Urmăriţi de autorităţile din Danemarca, depistaţi de poliţiştii vâlceni

Sport

» Gigi Ciurea a revenit la CSO Filiaşi
» Cinci medalii și locul 47 pe națiuni, bilanțul României la Jocurile Olimpice de la Rio
» Luptătorii de la Power Gym, pe podium la Europenele de Muay Thai
» Calafatul şi-a adjudecat Memorialul Gloriilor
» Copiii s-au bucurat de fotbal la „Han“
» Fotbal / Liga I, etapa a 5-a
» Fotbal / CS Universitatea Craiova a dezamăgit în Banat
» Baschet (m): SCM-U Craiova participă săptămâna aceasta la un turneu la Sibiu

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top