24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrognoza meteo pentru weekend

Prognoza meteo pentru weekend

Meteorologii anunţă că, în acest sfârşit de săptămână, vremea se va încălzi, faţă de intervalul precedent. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 şi 33 de grade, iar cele minime, în general, între 11 şi 22 de grade.

Sâmbătă, vremea se va încălzi, faţă de intervalul precedent. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 şi 33 de grade, iar cele minime, în general, între 11 şi 22 de grade. În cursul zilei şi mai ales după-amiază, vor fi înnorări, temporar accentuate, averse şi descărcări electrice, local în Oltenia, jumătatea de nord-vest a Munteniei, la deal şi la munte, unde punctiform, cantităţile de apă pot fi mai însemnate şi vor fi condiţii de căderi de grindină. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar manifestări specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala izolat, cu precădere în orele serii. Vântul va fi slab şi moderat cu unele intensificări în Delta Dunării şi zona montană înaltă, dar de scurtă durată, şi în celelalte regiuni, în timpul ploilor.

Duminică, vremea va continua să se încălzeasă, devenind călduroasă, pentru această dată, în cea mai mare parte a ţării. Valorile maxime de temperatură se vor încadra între 26 şi 34 de grade, iar cele minime între 13 şi 24 de grade, uşor mai scăzute în estul Transilvaniei.

După orele amiezii şi seara, local la deal şi la munte şi izolat în restul teritoriului, iar noaptea, pe arii restrânse în vest şi nord-vest, vor fi înnorări, averse şi descărcări electrice. Punctiform, cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi vor fi posibile căderi de grindină. În rest, cerul va fi variabil. Vântul va fi slab şi moderat cu unele intensificări în sud-est şi zona montană înaltă, dar de scurtă durată şi în celelalte regiuni, în timpul ploilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS