15.3 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn român a fost arestat pentru furt prin clonarea unor carduri bancare în sudul Indiei

Un român a fost arestat pentru furt prin clonarea unor carduri bancare în sudul Indiei

Poliția indiană a anunțat că a arestat un cetățean român suspectat de furt prin clonarea unor carduri bancare în sudul Indiei și că face eforturi pentru capturarea altor doi străini implicați în acest caz, scrie Agerpres.
Cei trei suspecți au fost înregistrați de sistemul de supraveghere video atunci când au montat dispozitive electronice sofisticate la ATM-uri din Thiruvananthapuram, capitala statului Kerala din sudul Indiei.
Deși cetățeanul român a fost capturat în Mumbai, poliția din statul Kerala intenționează să contacteze Interpolul pentru a ajuta la prinderea celorlalți doi suspecți. ”Credem că cei doi cetățeni străini au părăsit deja India. De aceea, ne gândim să cerem ajutorul Interpol”, a spus el.
Ancheta în acest caz a început după ce 22 de persoane au reclamat la poliție faptul că le-au dispărut sume mari de bani din conturile bancare, la începutul săptămânii trecute. ”Aproape 9.000 de dolari au fost furați de către cei trei suspecți”, a adăugat reprezentantul poliției citat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS