17.3 C
Craiova
miercuri, 17 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSicriul cu trupul neînsufleţit al Reginei Ana a fost depus în Holul de Onoare de la Castelul Peleş

Sicriul cu trupul neînsufleţit al Reginei Ana a fost depus în Holul de Onoare de la Castelul Peleş

Sicriul cu trupul neînsufleţit al Reginei Ana a fost depus în Holul de Onoare al Castelului Peleş din Sinaia, acolo unde va rămâne până miercuri, la ora 18.30, când va fi transportat la Sala Tronului din Palatul Regal din Capitală, scrie Mediafax.

Astăzi, sicriul cu corpul neînsufleţit al Reginei Ana a ajuns la Aeroportul Otopeni, de unde a fost transportat cu maşina la Castelul Peleş. Evenimentul s-a desfăşurat în prezenţa Alteţei Sale Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi a Familiei Regale, a reprezentanţilor instituţiilor statului şi a membrilor Casei Majestăţii Sale Regelui. La 17.45, sicriul cu trupul neînsufleţit al Reginei Ana a ajuns la Sinaia. Pe străzile din Sinaia au fost prezenţi numeroşi turişti sau localnici, care au ţinut să salute cortegiul funerar.
Sicriul cu trupul neînsufleţit al Reginei Ana a fost purtat din maşină până în Holul de Onoare de Regimentul de Gardă. La ora transmiterii acestei ştiri, în Holul de Onoare al Castelului Peleş din Sinaia are loc o ceremonie religioasă, de altfel toate evenimentele de la Peleş având caracter privat. Publicul şi presa nu au acces în Holul de Onoare pe durata şederii sicriului la Domeniul Regal Sinaia.

Până miercuri, la ora 18.30, corpul neînsufleţit al Reginei va rămâne aşezat în Holul de Onoare al Castelului Peleş.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS