10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSala Tronului, deschisă publicului pentru aducerea unui ultim omagiu Reginei Ana

Sala Tronului, deschisă publicului pentru aducerea unui ultim omagiu Reginei Ana

Sala Tronului este inima Palatului Regal de pe Calea Victoriei. Scările centrale ale muzeului duc spre încăperea încărcată de istorie, care găzduia cele mai importante ceremonii regale, dar şi vizitele oficiale ale regelui. Linii arhitecturale bine stabilite de arhitecţii mari ai vremii au transformat spaţiul într-unul meditativ, greu de trecut cu vedere. Un ultim omagiu pentru Regina Ana va fi adus acolo săptămâna viitoare. Intrarea este liberă pentru public joi şi vineri, între orele 8 şi 22, scrie Digi24.
Atracţia principală a Palatului Regal de pe Calea Victoriei este salonul în care se organizau cele mai multe dintre ceremoniile oficiale printre care şi Ziua Regelui.
Sala Tronului a fost inaugurată la 1 ianuarie 1935, într-o festivitate la care au participat 600 de persoane. A fost şi momentul în care regele Carol I a primit cheia Palatului Regal. O arhitectură somptuoasă, decorată de maeştri aleşi ai vremii, la care regele Carol I apelase pentru a face Palatul Regal din Bucureşti să redea măreţia noii Românii devenită regat în anul 1881. Pe lângă vizitele oficiale, Sala Tronului era şi spaţiul în care se desfăşurau balurile regale.
„Trei baluri pe sezon, care se dădeau între epifanie, Bobotează și începutul postului Paștelui. La aceste baluri, participau nu doar membrii aristocrației sau ai guvernului, ci și funcționarii, aparatul administrativ, fiind o modalitate de recompensare a efortului făcut de către acest aparat administrrativ,” adaugă Codruţa Cruceanu, istoric de artă. Este prima dată după Revoluţie când Sala Tronului este folosită pentru funeraliile unui monarh.

„Palatul în sine este o operă de artă, dar semnificațiile simbolice, cred eu, sunt pe măsură, de aceea mi s-a părut firesc ca o parte din ceremoniile regale legate de dispariția Majestății Sale Regina Ana să aibă loc și în această clădire,” spune Călin Stegerean, directorul Muzeului Național de Artă.
Cei care vor să îi aducă un ultim omagiu Reginei Ana o pot face joi şi vineri, când sicriul va ajunge în Sala Tronului de la Palatul Regal din Capitală.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS