5.6 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMai multe permise, paşapoarte şi certificate de înmatriculare, eliberate în primele 7 luni faţă de anul trecut

Mai multe permise, paşapoarte şi certificate de înmatriculare, eliberate în primele 7 luni faţă de anul trecut

În primele 7 luni ale anului, s-au eliberat cu 19% mai multe pașapoarte și cu 17% mai multe permise de conducere, certificate de înmatriculare și autorizații provizorii față de aceeași perioadă a anului 2015.

În urma unei analize efectuate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, a reieșit faptul că în primele șapte luni ale anului, numărul documentelor eliberate de către Direcţia Generală de Paşapoarte (DGP) şi de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) a fost în creștere față de aceeaşi perioadă a anului 2015.

Astfel, în perioada ianuarie – iulie 2016, serviciile publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple au emis, la nivel național, 671.039 de pașapoarte, constatându-se o creștere cu 19 %, față de aceeași perioadă a anului 2015 (562.400). Și media zilnică a numărului de cereri pentru eliberarea acestor documente a înregistrat o creștere constantă în ultimele luni. Astfel, în comparaţie cu luna aprilie a.c., în luna mai a fost înregistrată o creștere cu 29% (4.852), în luna iunie cu 53% (6.013) şi în luna iulie cu 76% (6.931). În prima zi din luna august au fost depuse aproape 7.300 de cereri.
Cele mai multe cereri de eliberare a unor astfel de documente au fost depuse în luna iulie 2016, în Capitală. Astfel, la ghișeele Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple București au fost înregistrate zilnic, în medie, 1.100 de cereri pentru eliberarea de paşapoarte, comparativ cu media de 500 de cereri, primite zilnic în lunile precedente. Totodată, faţă de luna iulie a anului trecut, s-a înregistrat o creştere a numărului de cereri de 12%.

Același trend ascendent s-a menținut și în ceea ce privește activitatea serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor care, în perioada ianuarie-iulie 2016, au eliberat 1.328.788 de permise de conducere, certificate de înmatriculare și autorizații provizorii, constatându-se o creștere cu 17%, față de aceeași perioadă a anului trecut (1.139.347). În medie,   în luna aprilie 2016 au fost eliberate 9.120 documente zilnic, în luna mai 9.172, în luna iunie 9.336, iar în luna iulie 9.981. În primele 2 zile din luna august medie zilnică a fost de 10.390.

În luna iulie a acestui an, la nivelul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor București, au fost înregistrate 54.044 cereri (certificate de înmatriculare, permise de conducere, radieri, autorizații provizorii, examinări, numere la rând, numere preferențiale), comparativ cu aproximativ 47.700 de cereri, în medie, în lunile martie şi aprilie.

Pentru reducerea timpului de așteptare, la nivelul serviciilor publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple, unde s-a înregistrat un număr semnificativ de solicitări, a fost prelungit programul de lucru cu publicul. Totodată pentru a fi asigurată funcționarea numărului maxim de ghișee de lucru au fost redistribuiți în activitatea de ghișeu și funcționari angrenați în mod obișnuit în alte activități. Măsuri similare au fost luate și la nivelul serviciilor publice comunitare regim premise de conducere și înmatriculare a vehiculelor.

Ca măsură suplimentară, a fost dezvoltată, urmând să fie extinsă treptat, procedura de programare on-line pentru depunerea cererilor de eliberare a paşapoartelor simple la sediile serviciilor publice comunitare din judeţele Bacău, Cluj, Iaşi, Timiş, Vaslui şi municipiul Bucureşti (în două locaţii).

Totodată, începând cu 23 iulie, la sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor București se lucrează și în zilele de sâmbătă, fără public, doar la implementarea dosarelor preluate prin ghișee în timpul săptămânii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS