Finanțarea consumului de fructe în școli continuă în anul şcolar 2016-2017

Elevii din învățământul primar şi gimnazial vor beneficia şi în anul şcolar 2016-2017 de Programul de încurajare a consumului de fructe în şcoli, finanțat din fonduri europene și naționale, potrivit unei hotărâri adoptate astăzi de Executiv.

Actul normativ stabilește tipul de fructe distribuite, perioada şi frecvenţa de distribuție, limita valorii zilnice/elev, măsurile adiacente distribuției de fructe, bugetul alocat, precum şi modalitatea de implementare efectivă şi de gestionare la nivelul administrației publice, în cadrul Programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în școli în anul școlar 2016-2017. Programul va fi implementat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, alături de consiliile județene şi consiliile locale ale sectoarelor Municipiului București.

Astfel, în anul școlar 2016-2017, vor fi acordate gratuit mere, în limita aceleași valori de 0,37 lei/elev, ca şi în anul precedent, pentru o perioadă de maximum 88 de zile de școlarizare. Conform datelor comunicate de Ministerul Educației Naţionale și Cercetării Științifice, în acest an vor beneficia aproximativ 1.760.000 de elevi din clasele pregătitoare şi clasele I-VIII din învățământul public şi privat autorizat/acreditat.

Hotărârea mai stabilește şi unele măsuri adiacente distribuției de mere, care susțin încurajarea alimentației sănătoase pentru elevi, precum organizarea de vizite la ferme pomicole/legumicole, la staţiuni de cercetare pomicolă/legumicolă, la zilele recoltei, expoziții, târguri sau alte evenimente şi/sau activităţi similare, organizarea de concursuri tematice legate de consumul de fructe şi/sau legume, inclusiv degustarea de fructe şi/sau legume, cu acordarea de premii, precum şi organizarea de activități de grădinărit la nivelul școlii, organizarea de zile tematice dedicate consumului de fructe şi legume sau de activități educative practice.

Fondurile UE alocate României pentru acest an şcolar sunt de 6.869.985 euro, iar rata de cofinanţare este de 89%. Măsurile adiacente distribuţiei de fructe sunt eligibile pentru sprijinul financiar al Uniunii Europene şi trebuie să se încadreze valoric în limita a 15% din alocarea finală a fiecărui stat membru. Astfel, bugetul total al programului este de aproximativ 66 milioane lei, din care 31,6 milioane lei provenite din fonduri UE şi 34,4 milioane lei reprezintă co-finanţare publică şi cheltuieli, altele decât cele eligibile.

Programul Uniunii Europene de încurajare a consumului de fructe în şcoli este implementat în România începând din anul 2009-2010, în conformitate cu  prevederile OUG nr. 24/2010 privind implementarea programului de încurajare a consumului de fructe în şcoli, cu modificările şi completările ulterioare.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 3 august 2016

Actualitate

» În 2016, au fost eliberate cu 19% mai multe pașapoarte față de aceeași perioadă a anului trecut
» Reţeaua teroristă Stat Islamic ameninţă că va comite atacuri în Israel şi în Europa: “Ne vom întâlni la Roma şi la Ierusalim”
» Vremea va fi predominant frumoasă joi şi vineri
» Finanțarea consumului de fructe în școli continuă în anul şcolar 2016-2017
» 13 august, zi de doliu național pe teritoriul României
» A murit pictorul Paul Gerasim
» Gorj: Turist în comă pe Cheile Sohodolului
» Craiova: Activităţi cu tinerii, la Biserica „Sfântul Nicolae” – Brânduşa din Craiova
» Gorj: Dosar penal pentru un tânăr care a furat o chiuvetă
» Craiova: Dezbatere pe tema „Persoană fără adăpost caut loc de muncă”, la Centrul social „Sfântul Vasile”
» “Sieranevada” de Cristi Puiu va rula în cinematografele din Franța
» Dolj: Posesor de mandat în spatele gratiilor
» Libia: Cel puțin 22 de persoane au murit într-un atac cu bombă
» Reguli noi de la ANAF pentru organizatorii de evenimente
» Remus Truică, Prințul Paul, Dan Andronic și alți inculpați în dosarul Ferma Băneasa rămân sub control judiciar
» Restricţii de circulaţie pe mai multe drumuri naţionale
» Lucrări pe A1 Bucureşti – Piteşti

Local

» Patru francezi schimbă fața unei comune mehedințene

Dolj

» România şi Bulgaria, unite printr-un portal informaţional
» Martorul din dosarul „Faţada“ se apără
» Unde este trotuarul?
» Fonduri europene pentru combaterea sărăciei
» Centrul nou, părăsit pentru cel vechi?
» Biserica ridicată noaptea, pe furiş
» Doljeni prinşi sub influenţa alcoolului la volan
» Mehedinţi: Măsuri de siguranță pentru buna desfășurare a Festivalului ”Ponoare, Ponoare”
» S-a inaugurat Centrul Transfrontalier de Informații și Comunicații Dolj – Vratsa
» Craiova: Lansare de carte la “Aman”
» Dolj: Un Ciobăbesc Caucazian, pierdut la Leamna de Jos. Proprietarul oferă recompensă
» Craiovean prins conducînd cu 125 km/h şi cu permisul suspendat
» A scăzut natalitatea în judeţul Dolj
» Doamna Tamara, judecată pentru delapidarea Asociației nr. 24
» Întreruperi energie electrică de mâine

Gorj

» Gorj: Turistul în comă este un elev de 17 ani
» CEO, pe primul loc la producţia de energie electrică
» Gorj: Găsit mort pe munte
» Doar câteva sute de absolvenţi vor primi şomaj
» Sinistraţii de la Bumbeşti-Piţic nu au mai primit despăgubirile
» Primăria Scoarţa are de recuperat trei milioane de lei de la cetăţeni
» Se opreşte apa în centrul oraşului

Olt

» Olt: Spectacole estivale pentru slătineni

Mehedinţi

» Accident cu patru victime Centura Ocolitoare a Severinului

Vâlcea

» Vâlcea: Trei noi autogunoiere au intrat în parcul auto al SC Pieţe Prest SA

Sport

» Fotbal / CSO Filiaşi va întâlni CSU II Craiova într-un amical
» Ana Bogdan a învins principala favorită la Florianopolis
» Irina Begu a ajuns în sferturi la Florianopolis
» CSO Filiaşi a executat-o pe Cârcea de la punctul cu var (foto, video)

Sanatate

» Viața sub povara kilogramelor în plus

Educatie

» Locuri multe și candidați puțini la liceele cu seral și frecvență redusă

Magazin

» Program Colours Cinema Craiova 5 – 11 august

Top