Restricţii de circulaţie pe mai multe drumuri naţionale

Restricţiile ar putea fi reinstituite din 15 martie

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunţat că nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia întreruptă din cauza unor evenimente rutiere.

În județul Bihor, pe DN1 Oradea – Cluj-Napoca, traficul rutier se desfășoară alternativ, pe o bandă, dirijat (cu semafoare electrice sau piloți de trafic), pe podul peste râul Crișul Repede, între localitățile Tileagd și Uileacu de Criș, la kilometrul 606+260 de metri, din cauza lucrărilor de reparații la rosturile de dilatație ale podului. Se estimează că lucrările se vor finaliza la sfârșitul lunii iulie. În zona podului se formează frecvent coloane de autovehicule.

În perioada 11 iulie – 1 august 2016, din cauza unor lucrări, se închide DN66 Bumbeşti-Jiu – Petroşani, pe sectorul cuprins între kilometrii 93+500 şi 126, de luni până vineri, în intervalul orar 900 – 1800. Totuşi, va fi permisă circulaţia autovehiculelor destinate transportului public de persoane (microbuze, autobuze), autorizate în acest sens. Excepţie vor face şi autovehiculele cu regim prioritar, menţionate în OUG nr. 195/2002, art. 32, alin. 2, literele a şi b, atunci când se deplasează în acţiuni de intervenţie sau misiuni care au caracter de urgenţă.

În perioada menţionată, traficul rutier se va desfăşura deviat, pe următoarele variante ocolitoare:

Pentru relaţia Târgu Jiu – Petroşani şi retur:

DN67, km 83+100 (Târgu-Jiu – Râmnicu-Vâlcea) – DN7, km 170+752 (Râmnicu-Vâlcea – Sibiu – Sebeş – Simeria) – DN66, km 210+555 (Simeria – Haţeg – Petroşani);

DN67, km 83+100 (Târgu-Jiu – Drobeta-Turnu Severin) – DN6, km 337+825 (Drobeta-Turnu Severin – Orşova – Caransebeş) – DN68, km 5+300 (Caransebeş – Haţeg) – DN66, km 70+336 (Haţeg – Petroşani);

DN66, km 83+100 (Târgu-Jiu – Filiaşi) – DN6, km 264+995 (Filiaşi – Strehaia – Drobeta-Turnu Severin – Orşova – Caransebeş) – DN68, km 0+000 (Caransebeş – Haţeg) – DN66, km 70+336 (Haţeg – Petroşani).

În judeţul Buzău, pe DN10 Brașov – Buzău, în zona Siriu, din cauza lucrărilor de reparaţie a viaductului Stânca Teherău (la kilometrul 85+534 de metri), este restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone. Este instituită şi restricţie de viteză de 10 km/h. Ruta ocolitoare pentru traficul greu este DN1B Buzău – Ploieşti, DN1A Ploieşti – Cheia – Săcele, DN1 Săcele – Braşov.

DN7C (Transfăgărăşan) a fost redeschis pe sectorul cuprins între kilometrii 104+000 (Piscu Negru, judeţul Argeş) și 130+800 (cabana Bâlea-Cascadă, judeţul Sibiu). Pe acest tronson este interzisă circulaţia pe timpul nopţii, în intervalul orar 21:00 – 7:00, iar până în data de 30 septembrie 2016 este instituită restricție pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 16 tone în zona kilometrului 83 (pe tronsonul Căpăţânenii-Ungureni – Piscu Negru), pentru a permite executarea lucrărilor de consolidare a unui podeț.

DN67C (Transalpina) a fost redeschis începând din data de 11 iunie 2016, între kilometrii 34+800 (Rânca, judeţul Gorj) și 59+800 (Obârşia Lotrului). Pe acest sector de drum, accesul autovehiculelor este interzis în intervalul orar 20:00-07:00, iar viteza maximă de deplasare este de 30 km/h. Este instituită şi restricţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.

Pe autostrada A1 Orăștie – Sibiu circulația este oprită între nodurile rutiere Săliște și Cunța (km 270+020 – km 292+455), în vederea remedierii degradărilor constatate la kilometrul 275+650 de metri. Autovehiculele sunt deviate pe DN1.

Pe DN13C, pe sectorul Vânători (judeţul Mureş) – Cristuru Secuiesc (judeţul Harghita), este restricţionată circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 10 tone, din cauza unui podeţ avariat de o viitură.

Tot din cauza unui pod avariat de o viitură, în judeţul Suceava, traficul greu (autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone) este restricţionat pe DN17A, pe tronsonul Vatra Moldoviţei – Ciumârna (între kilometrii 23 şi 27).

Restricţie de tonaj există şi pe DN39, în judeţul Constanţa, pe podul de la Agigea. Autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 5 tone circulă deviat, pe rute ocolitoare, iar cele sub această masă pe benzile centrale ale podului (detalii, inclusiv despre despre rutele ocolitoare, pe pagina de internet a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România:  http://www.cnadnr.ro/docs/comunicate/Comunicat%20CNADNR%20SA%2016%2007%202016.pdf).

Pentru că zilnic, în zona podului, se formează coloane de autovehicule, le recomandăm conducătorilor auto să se încadreze pe benzile deschise intercalând autovehiculele unul după celălalt (pe sistem „fermoar”). Amintim, de asemenea, că podul nou din zona localității constănțene Agigea (peste Canalul Dunăre – Marea Neagră) este deschis și poate fi folosit.

Pentru prevenirea evenimentelor nedorite în trafic, conducătorii auto care se deplasează pe autostrăzi sunt sfătuiți:

– să păstreze în mers o distanţă corespunzătoare, care să le permită să oprească în condiţii de siguranţă;

– să respecte limitele legale de viteză;

– să folosească luminile de întâlnire;

– să se asigure şi să semnalizeze când schimbă banda de circulaţie;

– să pună în funcţiune luminile de avarie când încheie o coloană care opreşte sau încetineşte brusc;

– să acorde prioritate la ieşirea din spaţiile de servicii;

– să nu circule sau să oprească pe banda de urgenţă, exceptând cazurile justificate;

– în cazul în care observă, la plecare, că numărul de autovehicule aflate în trafic este foarte mare, să aştepte până ce intensitatea circulaţiei mai scade.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 27 iulie 2016

Actualitate

» No Antidote lansează un nou videoclip
» Gânduri în clar-obscur, surprinse în fotografii
» Colegiul Militar de la Craiova continuă “recrutările”
» Toaletele instituţiilor publice, prea puţin folosite
» Ultima zi de examen la UMF Craiova
» Muzeul Tezaurului de la Tismana
» Profesori de 10, fara post titularizabil
» Blocaţi temporar în parcarea subterană
» ASF a decis retragerea autorizației de funcționare pentru Carpatica Asig
» România, zguduită de două cutremure
» Decizie finală a CNATDCU: Victor Ponta a plagiat
» Ruxandra Draghia-Akli, numită director general-adjunct al DG RTD din cadrul Comisiei Europene
» Guvernul a aprobat Strategia pentru dezvoltarea funcției publice (SDFP) pentru 2016-2020
» Transportatorii de mărfuri şi persoane verificaţi de către poliţiştii de la Rutieră
» Asigurarea unui cadru instituțional și de management în administrație stabil, cuprinzător, coerent și transparent
» Sindicatele din sănătate sunt așteptate la o nouă rundă de negocieri cu Ministerul Sănătății
» Alertă de securitate pe aeroportul din Geneva, în urma unui apel telefonic
» Zeci de mii de persoane au fost evacuate în California din cauza incendiilor de vegetaţie
» Informaţii utile absolvenţilor promoţiei 2016
» Lista neagră a pesticidelor din Uniunea Europeană
» OUG privind votul românilor din Diaspora, în dezbatere publică până la mijlocul lui august
» Premierul britanic, în vizită la Varșovia pentru a discuta situația polonezilor din Regat
» 11 candidaţi pe un loc la Academia de Poliţie
» Lucrări pe A2 Bucureşti – Constanţa
» Restricţii de circulaţie pe mai multe drumuri naţionale
» Wizz Air reduce astăzi cu 20% tarifele pe toate rutele
» Dacian Cioloș împlinește astăzi 47 de ani
» Ministerul Justiţiei a lansat consultarea publică pentru reducerea supraaglomerării din penitenciare
» Contestația lui Ponta la decizia de plagiat a fost respinsă

Dolj

» Se opreşte apa potabilă în mai multe localităţi din Dolj şi Gorj
» Începe a patra campanie de dezinsecție pentru combaterea țânțarilor din acest an
» Dolj: Prinşi conducând fără permis
» Şoferi blocaţi temporar în parcarea subterană din Craiova
» Dolj: Posesor de mandat în spatele gratiilor

Gorj

» 50 de tineri din 6 ţări vor veni în judeţul Gorj
» Târgu Jiu: Spectacol dedicat minorităţilor
» Gorj: Continuă căutările fetiţei dispărute în Jiu
» Gorj: Daniel Antonie a scăpat de măsura controlului judiciar
» Măsuri de ordine publică la meciul de fotbal dintre Pandurii Târgu Jiu – Maccabi Tel Aviv

Olt

» Olt: Exercițiu accident naval pe fluviul Dunărea

Mehedinţi

» Poliţiştii rutieri mehedinţeni în acţiune
» Măsuri de protecție socială pentru salariații disponibilizați de la RAAN Drobeta Turnu Severin
» Acţiuni de prevenţie în localităţile mehedinţene Cujmir şi Punghina

Vâlcea

» Noi reglementări de circulaţie în zona centrală a municipiului Râmnicu Vâlcea

Sport

» Fotbal / Pandurii Târgu Jiu l-a cooptat și pe George Țucudean
» Handbal (f) / Selecționerul României vrea o echipă mult mai puternică la JO 2016 decât la CM 2015
» Fotbal / CS Universitatea Craiova, pusă la soare de LPF
» Roger Federer încheie prematur sezonul 2016
» Fotbal / Golgheterul Ligii a II-a din sezonul trecut va evolua la Pandurii
» Simona Halep s-a calificat în optimile turneului de la Montreal

Top