10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCurtea de Apel Piteşti a decis: Inculpaţii din dosarul "Berevoeşti“ rămân în arest

Curtea de Apel Piteşti a decis: Inculpaţii din dosarul „Berevoeşti“ rămân în arest

Curtea de Apel Piteşti a respins, astăzi, contestaţiile inculpaţilor din dosarul „Berevoeşti“ la arestarea preventivă, astfel că aceştia rămân în arest, scrie Mediafax.

În urma deciziei Curţii de Apel Piteşti, cei 37 de suspecţi în dosarul de sclavie au ajuns din nou în arestul Poliţiei Argeş, al Poliţiei Vâlcea, dar şi în Olt, Dâmboviţa şi în arestul Poliţiei Capitalei. Înainte de începerea procesului la Curtea de Apel Piteşti, una dintre femeile cercetate a acuzat stări de rău. Ea a fost scoasă din sala de judecată de către forţele de ordine, care au solicitat ambulanţa. „Un echipaj de prim ajutor SMURD a fost solicitat pentru a interveni în cazul unei femei cu stare de rău. Aceasta a primit îngrijiri medicale, dar a refuzat transportul la spital”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, Daniel Bădiţeanu.

Pe tot parcursul procesului, rudele inculpaţilor au stat în faţa Curţii de Apel din Piteşti. Iniţial, Curtea de Apel Piteşti urma să judece, marţi, contestaţiile la arestarea preventivă a doar 17 dintre suspecţi, însă, în urma unei decizii a Camerei de Consiliu, în sala de judecată au fost aduşi toţi cei 37 de inculpaţi, iar judecătorii au decis să respingă contestaţiile tuturor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS