Scandalul plagiatelor – Nouă doctoranzi cer retragerea doctoratelor

Academia de Informaţii „Mihai Viteazul“ a anunţat că nouă absolvenţi ai Şcolii doctorale din cadrul instituţiei au cerut retragerea titlului de doctor, printre aceştia fiind, potrivit unor surse, foştii miniştri Radu Stroe şi Mihai Stănişoară dar şi Bogdan Licu, adjunct la Parchetul General.

„Pe parcursul analizei, Consiliul Ştiinţific a constatat faptul că nouă absolvenţi ai Şcolii doctorale din cadrul Academiei Naţionale de Informaţii “Mihai Viteazul” au renunţat la titlul de doctor, în baza Legii nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare, pe baza unor cereri de renunţare formulate în perioada 3 – 7 martie a.c. şi înregistrate la Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice pe 10 martie a.c. În acest mod a fost anulat, prin efectul legii, obiectul evaluării punctuale a tezelor elaborate de către cei nouă absolvenţi ai Şcolii doctorale“, se arată într-un comunicat de presă al Academiei de Informaţii.

Noul ministru al educaţiei, Mircea Dumitru, a confirmat existenţa cererilor de retragere a titlurilor de doctor în cazul celor nouă, precizând că, în prezent, nu pot fi retrase pe baza solicitărilor de renunţare.

„Noul regulament prevede faptul că tot această structură (CNATDCU – n.r.), prin comisiile de specialitate, trebuie să se pronunţe asupra existenţei sau inexistenţei (…). Pentru moment, regulamentul nu ne permite ca doar pe baza unei renunţări din partea persoanelor în cauză să putem retrage titlurile respective. Titlurile nu pot fi retrase nici în cazul în care persoana respectivă recunoaşte că a încălcat drepturile academice. Poate să recunoască, dar consiliul naţional trebuie să dea acest verdict. Trebuie o analiză care va fi făcută curând“, a declarat Mircea Dumitru.

Potrivit unor surse, cei care au cerut retragerea titlului de doctori sunt: Radu Stroe, fost ministru de interne, Mihai Stănişoară, fost ministru al apărării, Bogdan Licu, procurorul general adjunct al României, Daniel Moldoveanu, fostul consilier prezidenţial pe probleme de securitate, Romeo Raicu, fost şef al Comisiei parlamentare de control al SIE, Mihail Tudose, fost ministru al economiei, Neculai Onţanu, fost primar al Sectorului 2, Adela Popescu, fosta secretară a lui Gabriel Oprea, şi Loredana Radu, nepoata lui Gabriel Oprea.

Tezele de doctorat au fost evaluate la nivelul Academiei de Informaţii după ce în spaţiul public au apărut suspiciuni de plagiat în legătură cu mai multe lucrări de doctorat ale unor persoane publice.

„Prin raportare la activitatea Şcolii doctorale, rezultatele preliminare ale evaluării tezelor de doctorat relevă respectarea cerinţelor de formă şi conţinut specifice perioadelor în care au fost realizate, cu menţiunea că pentru unele dintre acestea, finalizate preponderent în perioada 2010-2011, au fost identificate unele erori sau abateri de la standardele academice şi politicile de calitate din prezent. Autorii acestora au fost informaţi pentru a formula puncte de vedere şi pentru a corecta lucrările elaborate, în condiţiile legii, urmând să fie informată şi Comisia de etică a Academiei pentru a dispune măsuri, după caz, în acord cu metodologiile în vigoare“, mai anunţă Academia de Informaţii.


Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de sâmbătă, 9 iulie 2016

Actualitate

» Klaus Iohannis după întâlnirea NATO de la Varşovia: O brigadă multinaţională va staţiona în România
» Brexit: Guvernul britanic exclude posibilitatea organizării unui nou referendum
» Ministrul Mediului anunţă o nouă taxă de timbru
» Craiova: Razie a polițiștilor printre șoferi
» România va participa cu 96 de sportivi la Jocurile Olimpice de la RIO 2016
» Aproape 17.000 de pachete cu ţigări de contrabandă, transportate cu barca pe Dunăre
» Transalpina și Transfăgărășan – închise în acest weekend
» Drum de coșmar către litoral: 21 de mașini au fost implicate în accidente
» Ursul Baloo din Straja a devenit un fel de ”cetățean de onoare”
» Ministrul Sănătății: ”Dorim o poziţie de negociere mai fermă pentru produsele farmaceutice”
» Scandalul plagiatelor – Nouă doctoranzi cer retragerea doctoratelor

Dolj

» Producătorii locali, față în față cu reprezentanții supermarketurilor
» Biblice, Dacice, Macedonice. Eseuri istorice, de Mihai Măceș Editura Macedoneanul
» „Universul culorilor“, la Galeriile Cromatic
» „Francesca“ și „Domestic“ închid luna de film românesc de la Londra
» Folclor sfâşietor la TRADEM
» Nu mai este nevoie de timbru fiscal la obținerea cazierului judiciar
» Ștrandul popular de la Jiu
» Întreruperi energie electrică de luni
» Doljeanul care, băut la volan, a accidentat mortal o femeie, după gratii

Gorj

» Școala Internațională de Vară „Constantin Brâncuşi“, la final
» Doi eliminați la ultima probă a examenului de bacalaureat
» Minerii trec la programul de lucru de șapte zile
» Poliţia anchetează moartea unui angajat al CEO
» Tânăra din maşina lui Căruntu a ingerat produse de curăţat, dar a fost salvată de medici
» Primăriţa din Stoina, achitată într-un dosar de corupţie
» Mii de turişti sunt aşteptaţi în weekend la Raliul de la Rânca
» Defileul Jiului se închide de luni

Sport

» Halep rămâne pe locul 5
» Ultimul test înainte de Rio pentru Ionescu

Educatie

» 10 la evaluarea națională și 70 de premii la olimpiadele școlare
» Trei eliminați și în ultima zi a bacalaureatului

Magazin

» Ia te uită! – Need for Speed: Începuturi
» Horoscopul săptămânii viitoare
» Bancul zilei
» Plan ingenios de evadare din timpul Holocaustului

Top