Călin Popescu Tăriceanu, trimis în judecată de DNA

Foto: cotidianul.ro
Foto: cotidianul.ro

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

POPESCU TĂRICEANU CĂLIN CONSTANTIN ANTON, președinte al Senatului, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:

– mărturie mincinoasă,

– favorizarea făptuitorului,

MARIAN MARIUS DORIN, cu privire la săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

La data de 15 aprilie 2016, în cadrul actelor de cercetare efectuate pentru lămurirea cauzei referitoare la retrocedarea presupus nelegală a unei suprafețe din Pădurea Snagov și a Fermei Băneasa, inculpatul Popescu Tăriceanu Călin Constantin Anton, în depoziția luată sub jurământ, a făcut declarații necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esențiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat și nu a spus tot ce știe în legătură cu împrejurări esențiale, urmărind prin aceasta împiedicarea / îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaților cercetați în dosarul trimis în judecată, mediatizat prin comunicatul nr 654 din 18 mai 2016.

Astfel, inculpatul Popescu Tăriceanu Călin Constantin Anton a menționat în mod nereal că nu a avut cunoștință despre:

– retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafețe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) și Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului),

– implicarea inculpaților Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi și a altor persoane în procedurile de retrocedare,

– actele de vânzare–cumpărare vizând aceste bunuri.

De asemenea, inculpatul Popescu Tăriceanu Călin Constantin Anton a mai făcut declarații necorespunzătoare adevărului și nu a spus tot ce știe în legătură cu relația avută cu inculpații Tal Silberstein, Andronic Dan Cătălin și Truică Remus, în contextul menționat mai sus, întâlnirile și discuțiile purtate cu acesta din urmă referitor la taxele notariale privind tranzacționarea imobilelor menționate mai sus și modalitatea de dobândire și valorificare a bunurilor revendicate.

În același context, inculpatul a mai precizat, că nu a avut o relație apropiată cu inculpatul Marcovici Marius, ascunzând totodată că are cunoștință de relația acestuia din urmă cu inculpatul Tal Silberstein.

Totodată, inculpatul Popescu Tăriceanu Călin Constantin Anton a afirmat în mod nereal că nu l-a prezentat/introdus pe Tal Silberstein altor politicieni din România.

În contextul instrumentării aceleiași cauze, la data de 28 aprilie 2016, inculpatul Marian Marius Dorin a făcut declarații necorespunzătoare adevărului și nu a spus tot ce știe în legătură cu angajarea lui Marcovici Marius Andrei, în calitate de consilier personal la Cancelaria primului ministru Popescu Tăriceanu Călin Constantin Anton, urmare a înțelegerii acestuia din urmă cu Tal Silberstein.

De asemenea, inculpatul Marian Marius Dorin, a afirmat în mod nereal că nu cunoștea activitatea și atribuțiile de serviciu ale lui Marcovici Marius Andrei, în condițiile în care acesta din urmă era cunoscut în cercurile politice ca „omul lui Tal”.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție.


Comenteaza acum

Alte stiri

23 septembrie 2016

Bancul zilei

Familia Popescu se afla în drum spre litoral, în concediu. La un moment dat, doamna Popescu devine palidă: – Vai de mine, zise ea, am uitat aragazul aprins. Să ne întoarcem până nu ia foc casa! – Lasă mamă, zice

Sumarul ediției de joi, 7 iulie 2016

Actualitate

» Ierarhia absolvenţilor de clasa a VIII-a pentru admiterea la liceu, publicată de Ministerul Educaţiei
» Totu-i vechi in Baia Nouă
» Eleva de 10 de la Filiasi
» Prima şedinţă a noului CJ Dolj
» Viaţa din ajutorul social
» Noii miniștri ai Educației, Transporturilor și pentru relațiile cu românii de pretutindeni au depus jurământul de învestitură
» Alertă teroristă la sediul Parlamentului din Marea Britanie
» Călin Popescu Tăriceanu, trimis în judecată de DNA
» La Summitul NATO de la Varșovia se vor lua decizii importante pentru securitatea Europei
» Virgil Măgureanu, audiat în dosarul “Mineriada”
» Prețul alimentelor a înregistrat luna trecută cea mai mare creștere din ultimii patru ani
» Angela Merkel, înaintea Summitului NATO: Ţările est-europene se simt ameninţate de acţiunile Rusiei
» BREXIT şi Schengen, pe agenda discuţiilor premierului Cioloş cu europarlamentarii români
» De luni, Ministerul Finanțelor Publice dă startul vânzării titlurilor de stat pentru populație
» Taxele de paşaport şi permise de conducere se pot achita şi la Poşta Română
» Reprezentanții statului în AGA companiilor de stat nu vor mai fi remunerați
» Medicul Mihaela Duţă a fost plasată sub control judiciar pentru ucidere din culpă în cazul fotbalistului Patrick Ekeng
» Percheziţii la o firmă de prestări hoteliere
» Restricţii de circulaţie pe mai multe drumuri din ţară
» Crucea de pe Caraiman va trece în proprietatea domeniului public al statului şi va fi reabilitată
» Măsuri pentru consolidarea sistemelor informatice ale administrației și dezvoltarea serviciilor de e-guvernare
» Noii miniştri vor fi învestiţi astăzi la Palatul Cotroceni
» Lucrări pe A1 Bucureşti – Piteşti

Dolj

» Înscrieri pentru admitere la Facultatea de Teologie din Craiova
» Craiova: Tânăr reținut pentru tâlhărie
» Craiova: Neatenția și alcoolul – cauza unui accident rutier soldat cu două victime

Gorj

» CEO a produs 20% din necesarul de energie electrică din România
» Greenpeace a lansat www.salvezpadurea.ro unde oricine poate raporta tăieri ilegale de arbori
» Gorj: Facilităţi la plata taxelor pentru permisul auto şi paşaport
» Gorj: Primăriile Vladimir şi Drăguţeşti vor fi conduse de viceprimari
» Ciobotărică nu mai vrea şef la CEO
» Condescu nu a obţinut strămutarea dosarului de spălare de bani
» Se opreşte apa în patru asociaţii de proprietari din Târgu Jiu
» Gorj: Accident mortal de muncă la CEO
» Gorj: Bărbatul acuzat că şantaja eleve, în arest la domiciliu

Olt

» Olt: A început distribuirea ajutoarelor alimentare

Mehedinţi

» Mehedinţi: Primarul din Baia de Aramă, trimis în judecată pentru fapte de corupţie

Vâlcea

» AJOFM Vâlcea: Cursuri de certificare pentru ocupaţii din turism
» Vâlcea: Aproape 200 de sancţiuni contravenţionale, aplicate în 24 de ore

Sport

» Fotbal / Rambe, în vizorul oficialilor CS Universitatea Craiova
» Atletism: Marian Oprea a ratat calificarea în finală la Europene
» Fotbal: Echipa Rapid rămâne în faliment
» Volei (m): Bogdan Ene continuă la SCM-U Craiova
» Şapte ciclişti olteni aspiră la titlul de „King of the mountain”
» Atletism: Adelina Pastor și Florina Pierdevară concurează azi în semifinale la Campionatul European
» Fotbal / Ovidiu Herea a semnat cu Pandurii Târgu Jiu
» Baschet (m): Trei transferuri la echipa SCM-U Craiova
» Federer și Murray, în semifinalele de la Wimbledon

Magazin

» Program Colours Cinema Craiova în săptămâna 8 – 14 iulie
» Doua prezenţe româneşti în lista de filme nominalizate pentru Premiul LUX

Top