Măsuri pentru întabularea gratuită a terenurilor agricole

Guvernul a stabilit ier, printr-o ordonanță de urgență, o serie de măsuri care asigură înscrierea urgentă și gratuită în folosul cetățenilor și garantarea proprietății statului, prin înregistrarea sistematică în sistemul integrat de cadastru și carte funciară.

Potrivit actului normativ, unitățile administrativ-teritoriale vor înscrie în sistemul integrat de cadastru și carte funciară imobilele din extravilan, indiferent de calitatea titularului dreptului, respectiv proprietar, titular al unui drept real asupra imobilului sau posesor. Aceste acțiuni se vor finanța în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară. În cazul unităților administrativ teritoriale în care nu există terenuri în extravilan, acestea pot demara lucrările de înregistrare sistematică a celor din intravilan. Pentru întabularea terenurilor agricole, unităţile administrativ-teritoriale vor primi finanțare din bugetul Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), pe bază de contract de finanțare anual. ANCPI va asigura finanțarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru toate cele 3180 unități administrativ-teritoriale din România, plus municipiul București, prin utilizarea veniturilor proprii ale agenției. În acest an, bugetul alocat este în valoare de 90,7 milioane euro.

Decizia luată de Guvern este definitorie pentru accesarea de către fermieri a fondurilor alocate României în cadrul Pilonului I al Politicii Agricole Comune, și la implementarea schemelor de plăţi în agricultură, în sectoarele vegetal şi zootehnic, care se aplică în perioada 2015 – 2020, prin întabularea terenurilor agricole din sectoarele cadastrale din extravilanul localităților.

Totodată, actul normativ va da posibilitatea ca unitățile administrativ teritoriale care au derulat deja lucrări de înregistrare sistematică din fonduri proprii să poată primi cofinanțare din partea ANCPI, ulterior finalizării înregistrării sistematice la nivel de sector cadastral și nu doar după finalizarea înregistrării la nivelul întregii unități administrativ-teritoriale. Măsura este menită să asigure accelerarea ritmului de desfășurare a lucrărilor de întabulare.

O nouă reglementare instituită prin actul normativ creează cadrul legal pentru ca ANCPI să deschidă cărți funciare din oficiu, prin conversia în format electronic a informațiilor disponibile, acolo unde există cărți funciare vechi; noile prevederi detaliază și modalitatea de contestare a acestor înscrieri, ceea ce va asigura protejarea drepturilor cetățenilor și va conduce la creșterea numărului de imobile înscrise în Sistemul Integrat de Cadastru și Carte Funciară.

De asemenea, pentru a asigura concordanța dintre situația din evidențele cadastrale și cea reală, la nivelul oficiilor teritoriale vor fi constituite comisii abilitate să procedeze la îndreptarea erorilor săvârșite cu ocazia recepțiilor cadastrale și a înscrierilor în cartea funciară.

O altă măsură are în vedere detalierea modalității de furnizare a serviciilor on-line,  pentru a permite accesul on-line instituţiilor publice, notarilor publici, experţilor judiciari, persoanelor autorizate să realizeze lucrări de cadastru, geodezie, cartografie şi fotogrammetrie şi executorilor judecătoreşti și instanțelor judecătorești la platforma informatică a sistemului integrat de cadastru și carte funciară al ANCPI.

Cuantumul onorariului notarial ce se va achita de către ANCPI pentru eliberarea de către notarii publici a certificatelor de moștenitor pentru succesiunile nedezbătute, certificate întocmite cu privire la imobile ce au făcut obiectul înregistrării sistematice, va fi stabilit prin Ordin comun al ministrului Justiției și directorului general al Agenției, în îndeplinirea condiționalității stabilită prin Memorandumul de înțelegere ratificat prin Legea nr. 31/2014.

Măsurile sunt cuprinse în ordonanța de urgență aprobată astăzi de executiv prin care se care modifică Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările ulterioare.

Programul național de cadastru și carte funciară este obligatoriu să fie implementat în perioada 2015-2023, iar România va beneficia în perioada 2015-2020 de importante alocări financiare de la Uniunea Europeană, fapt ce impune luarea tuturor măsurilor necesare pentru derularea fondurilor destinate finanţării politicii agricole comune şi pentru a asigura o capacitate ridicată de absorbţie a acestor fonduri. Accelerarea înregistrării imobilelor în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, prin proceduri simplificate de înregistrare sistematică, precum și creșterea numărului imobilelor înregistrate în sistemul integrat de cadastru și carte funciară constituie obiective asumate de statul român, în considerarea principiului constituțional de a garanta proprietatea.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 29 iunie 2016

Actualitate

» ÎCCJ: Fostul ministru al Agriculturii Stelian Fuia, condamnat definitiv la 3 ani închisoare cu executare
» Centrul Turistic pentru Agrement și Sport a fost inaugurat
» Comisia Tehnică a CNATDCU: Victor Ponta a plagiat
» Victor Ponta a plagiat, este punctul de vedere al Comisiei Tehnice din CNATDCU
» Măsuri de reorganizare a instituțiilor din administrația publică centrală
» Control mai strict în sistemul sanitar
» Măsuri pentru deblocarea pieței deșeurilor de ambalaje
» Premierul Nicola Sturgeon: Scoția este hotărâtă să rămână în Uniunea Europeană
» Prognoza meteo pentru joi şi vineri
» Final de carieră pentru șase pompieri olteni
» 41 de morți, dintre care 13 cetățeni străini, și 239 de răniți – bilanţul atentatului de pe Ataturk
» Stocuri de gaze obligatorii pentru furnizorii din acest sector
» Noi proceduri privind elaborarea în penitenciare a lucrărilor științifice și invențiilor brevetate
» Lira sterlină şi euro, în scădere. Preţul barilului de petrol şi aurul, în creştere
» Măsuri pentru plata cheltuielilor pentru unele proiecte care au fost temporar suspendate la plată
» Procedură nouă de repartizare a numărului de locuri în plenul Consiliului Economic și Social
» Iohannis: Cameron m-a asiguratcă românii aflați acolo pot să rămână și să muncească
» Reducerea procedurilor de procurare a unor documente
» Nicușor Constantinescu, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare cu executare
» Măsuri pentru întabularea gratuită a terenurilor agricole
» Românii aflaţi pe aeroportul Ataturk din Istanbul nu au fost răniţi
» Impozitul pe transferul proprietăţii, anulat în cazul dării în plată
» Muntenegru: Restricţii de circulaţie pentru infrastructura rutieră
» Locomotiva „Pasărea Măiastră” pleacă în călătorie cu Trenurile Soarelui
» Cetăţenii români din Marea Britanie, sprijiniţi de MAE
» Finanțarea căminelor pentru persoane vârstnice, modificată prin OUG
» Aeroportul Ataturk din Istanbul, redeschis
» Alocația de susținere a familiei nu va mai fi condiționată de plata taxelor și impozitelor locale
» Nașterea copilului se va înregistra în termen de 30 de zile de la venirea pe lume
» MAE condamnă atacul terorist care a avut loc la aeroportul Ataturk din Istanbul
» Prețul gazelor naturale pentru consumatorii casnici rămâne neschimbat, până la 31 martie 2017
» Explozii pe Aeroportul Ataturk din Istanbul

Dolj

» “Învăţăm împreună” la Grădiniţa “Tudor Vladimirescu” din Craiova
» Restricţii de circulaţie din Craiova
» Centrul transfrontalier de informaţii şi comunicaţii Dolj-Vratsa
» Craiova: S-a deschis oficial Centrul Turistic pentru Agrement și Sport
» Autorităţile locale din zona de frontieră România – Bulgaria, instruite pentru intervenţii în situații de urgență
» Dolj: Şoferii indisciplinaţi, sancţionaţi
» Dolj: Stimularea încadrării în muncă a elevilor şi studenţilor pe perioada vacanţei
» Urmărit în Italia pentru infracţiuni de exploatare a minorilor, încarcerat la Craiova
» „Pensionul“ cu gratii de la Pelendava

Gorj

» CSM apără reputaţia procurorului Grecu Laurențiu Marius, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu

Mehedinţi

» Mehedinţi: Simulare de incendiu la la fondul forestier din Bahna
» Mehedinţi: 120 de abateri la regimul circulaţiei în 24 de ore

Vâlcea

» Vâlcea: Tâlhar prins după ce poliţiştii au tras un foc de armă

Sport

» Fotbal / Comitetul de Urgență al FRF a aprobat programul Ligii I, ediția 2016-2017
» Fotbal / Petre Grigoraș și-a intrat în rol la Pandurii

Sanatate

» 4.000 de pacienţi înscrişi pe listele pentru transplant

Magazin

» Tradiţii de Sfinţii Petru şi Pavel
» Bancul zilei

Top