17 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLocomotiva „Pasărea Măiastră” pleacă în călătorie cu Trenurile Soarelui

Locomotiva „Pasărea Măiastră” pleacă în călătorie cu Trenurile Soarelui

Pasagerii care aleg ca destinație litoralul Mării Negre vor avea ocazia să călătorească începând de ieri cu un tren ieșit din tipare prin galeria de artă neconvențională de pe locomotivă.
Policolor și CFR Călători, două branduri românești cu tradiție, promovează într-o manieră inedită valorile naționale,   aducându-le în atenția tuturor într-o formă neconvențională și atractivă.

Locomotiva Pasărea Măiastră continuă proiectul Moving Art – parte a campaniei Culorile României și constă în înfrumusețarea la exterior a unor locomotive din parcul de material rulant al companiei feroviare.
Proiectul câștigător al concursului de creație cu tema „Pasărea Măiastră” lansat în luna aprilie, adresat studenţilor şi masteranzilor din cadrul Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti, a fost imaginat de Adrian Felix Dărăbăneanu într-o viziune modernă și pus în practică de artiștii Cristian și Răzvan Scutaru.
„În folclorul românesc, Pasărea Măiastră e o ființă supranaturală, plină de lumină și culoare. E înzestrată cu puteri magice, iar frumusețea ei unică încântă doar privirea celor cu adevărat privilegiați. La asta m-am gândit când am făcut desenul pe care acum toți românii îl pot admira. E o mare mândrie pentru mine faptul că lucrarea mea beneficiază de o asemenea expunere”, a spus Adrian Felix Dărăbăneanu, absolvent al Universității Naționale de Arte București.
„Proiectul este o provocare din punct de tehnic și a suprafeței care a trebuit acoperită.  O astfel de lucrare îi oferă unui artist un bun examen față de publicul larg, iar eu sunt mândru că pot lua real și direct pulsul oamenilor vizavi de creația mea artistică. Întreg proiectul „Culorile României” e singura și cea mai mare expoziție de artă urbană neconvențională în aer liber la care românii pot lua parte”, a declarat artistul Cristian Scutaru.
În călătoria inaugurală, locomotiva Pasărea Măiastră a pornit spre mare din Gara de Nord București, la ora 14:00, cu trenul IR 1585 cu sosire la Constanța la ora 16:28.
În perioada următoare va pune în mișcare trenuri din cadrul  programului estival „Trenurile Soarelui”, unul dintre acestea fiind Trenul Tineretului.
Conceptul transmite atributele tinereții: încântă, întinerește și dă avânt celei mai „vesele” garnituri de tren care va circula în România.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS