10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateProtest violent la Istanbul după ce mai mulți fani ai Radiohead au fost atacați

Protest violent la Istanbul după ce mai mulți fani ai Radiohead au fost atacați

La Istanbul, 500 de manifestanţi au protestat faţă de un atac extremist asupra unor fani ai trupei Radiohead. Până la urmă, tinerii turci s-au luat la bătaie cu poliţiştii, care au rispostat cu bastoane de cauciuc, tunuri cu apă şi gaze lacrimogene, conform Digi24.

Confruntările au avut loc într-un cartier situat chiar centrul Istanbulului, nu departe de celebra piaţă Taksim. Tinerii turci au ieșit în stradă pentru a atrage atenţia asupra atacului de vineri seară, când mai mulţi islamişti au distrus cu sticle şi bâte un magazin de discuri, în care se sărbătorea lansarea unui nou album al trupei Radiohead. Extremiştii au vrut să pună capăt petrecerii pentru că se consuma băutură în plin Ramadan, luna de post a musulmanilor.

În replică la acest atac, etichetat drept „fascist”, tinerii s-au mobilizat pentru a denunţa extremismul. Manifestaţia lor s-a transformat însă într-o bătaie cu forţele de ordine.

Potrivit France Presse, nimeni nu a fost rănit. Protestatarii, care iniţial au fost paşnici şi au aplaudat apariţia scutierilor, au scandat sloganuri împotriva extremismului, dar şi împotriva preşedintelui Recep Erdogan. În urma intervenţiei în forţă a poliţiştilor, manifestanţii au fost împrăştiaţi într-o oră.

 

 

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS