10.6 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGrevă a piloților Companiei Air France

Grevă a piloților Companiei Air France

Asociația piloților companiei Air France a intrat în grevă, alăturându-se sindicatelor din domeniul transportului feroviar și din cadrul serviciilor de colectare. Sindicatele intenționează să prelungească greva până la data de 16 iunie 2016. Compania Air France a precizat că va asigura 80% dintre zborurile pe distanță lungă, peste 85% pentru cele interne și aproximativ 70% din cele pe distanță medie – precum și ruta Paris – Bucureşti, dinspre și spre aeroportul Charles de Gaulle.

Întrucât în perioada menționată pot avea loc întârzieri sau modificări ale orarului de zbor, se recomandă pasagerilor (suporterilor) cetăţeni români să contacteze compania aeriană înaintea efectuării călătoriei și să ia în calcul posibilitatea de a petrece un timp mai îndelungat în aeroport. Pasagerii sunt sfătuiţi să urmărească evoluţia situaţiei pe pagina oficială de Internet a companiei Air France http://www.airfrance.fr/FR/fr/common/page_flottante/hp/infos_trafic_aerien_air_france.htm.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii de Internet www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de a fi alertaţi, în cazul în care apar situaţii speciale, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS