Mircea Băsescu, la DNA

ziuanews.ro
ziuanews.ro


Mircea Băsescu s-a prezentat în această dimineață la DNA pentru a fi audiat, potrivit unor surse judiciare. Deocamdată nu se ştie de ce a mers fratele fostului preşedinte să se întâlnească cu procurorii, însă e posibil ca sosirea sa la sediul Direcţiei Anticorupţie să aibă legătură cu depunere unor noi înregistrări video, care l-ar putea dezincrimina în procesul pe care îl are cu familia lui Bercea Mondial, scrie Romaniatv.

Probele video au fost ridicate cu ocazia percheziției informatice efectuată în aprilie 2015 la computerul lui Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, la un an de la arestarea lui Mircea Băsescu și Marian Căpățână. Acestea au fost folosite în dosarul judecătoarei Carmen Marinescu, președinta Tribunalul Olt. Ea a fost arestată pentru luare de mită și trafic de influență, fiind acuzată că ar fi primit 200.000 de euro, prin intermediul avocatului Dumitru Cismaru, apărător al lui Bercea Mondial, pentru a-l scăpa pe interlop din pușcărie.



Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de vineri, 3 iunie 2016

Actualitate

» J.K. Rowling, în așteptarea unui prestigios premiu
» Lansare la Craiova a Campaniei „Oamenii Timpului“
» Figuri din epoci dispărute
» MAI: 270 de pompieri, dislocați în județele cu risc de inundații
» Articole vestimentare de bază în garderobă
» Actualităţi şi perspective în medicina de familie
» “Copii cu copii” în Oltenia
» Strada care se scufundă
» Ministrul Afacerilor Interne cere suplimentarea efectivelor ISU în județele în care se menține riscul de inundații
» Ministrul Justiţiei: Vom construi două penitenciare noi
» Vreme ploioasă în acest sfârşit de săptămână
» Familia Bodnariu îşi va primi copiii acasă, după o înţelegere cu municipalitatea Naustdal din Norvegia
» Coordonatorul campaniei online a lui Iohannis a murit într-un accident rutier
» Secretarul general al Executivului: Activitatea întregului aparat central al Guvernului va fi regândită printr-o ordonanță de urgență
» Naufragiu al unei ambarcațiuni cu sute de migranți în largul insulei Creta
» Franţa: Muzeul Luvru, închis din cauza alertelor de inundaţii
» Campania „Oamenii Timpului” ajunge la Craiova
» Craiova: Restricţii de circulaţie pentru reabilitarea drumurilor

Dolj

» 17 persoane – internate în spital după petrecerea de la restaurant
» Condamnați definitiv pentru violarea unei fete de 19 ani
» Un craiovean s-a aruncat în gol de la etajul patru
» Împotmoliți în șanțurile de pe stradă
» „Premianţi la TehnoFest“ – expoziţie la Casa de Cultură
» Craiova: Liceul “Charles Laugier” a marcat Ziua Mondială a Mediului prin seminarul “Armonia naturii în pericol”
» Expoziție de sculptură și tehnică mixtă: Bogdan și Alexandru Florea
» UPDATE Craiova: Bărbat căzut de pe un imobil cu cinci etaje

Gorj

» Întreruperi energie electrică de luni
» Petiţii la premier şi preşedintele Senatului pentru redeschiderea Transalpinei
» Ionel Ilie a fost desemnat şef al CEO
» Minerii de la CEO au protestat în Bucureşti
» Gorj: Pakistanez arestat în Gorj
» Gorj: Ionel Ilie este noul director al CEO

Olt

» Nouă candidaţi cu proleme penale vor să fie primari în Olt

Mehedinţi

» Acțiune de amploare a polițiștilor mehedințeni

Vâlcea

» Vâlcea: Patru persoane au ajuns la spital după ce un TIR a lovit o dubiţă şi un autoturism pe DN7

Sport

» Tractorul Cetate este campioana Doljului
» România şi-a luat doza de încredere înainte de euro
» Halep va reveni pe locul cinci
» CSM Oradea, campioana României la baschet
» Lică și Georgescu continuă la SCM-U
» Juniorii C de la CSU, victorie lejeră cu Frontiera
» Puștii lui Vrăjitoarea luptă la turneul semifinal
» Marcel Popescu, dorit la cârmă de Rotaru
» Fotbal / Juniorii C de la CSU, victorie lejeră cu Frontiera Severin
» Fotbal / Campioana Doljului va întâlni câștigătoarea din Vâlcea în barajul de promovare în Liga a III-a

Sanatate

» Deficiențe în transportul vaccinurilor

Magazin

» Bancul zilei
» Picătura de cunoaştere – Misterul cercurilor mari din piatră aflate la 300 de metri sub pământ
» Horoscopul săptămânii viitoare
» Ia te uită! – Turistul

Top