22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePurtătorul de cuvânt al Guvernului: OUG privind corecţiile salariale a plecat pe circuitul de avizare, miercuri va fi aprobată

Purtătorul de cuvânt al Guvernului: OUG privind corecţiile salariale a plecat pe circuitul de avizare, miercuri va fi aprobată

Ordonanţa de urgenţă care face corecţii salariale în sistemul bugetar se află pe circuitul de avizare spre ministere, astfel încât Guvernul să o poată aproba în şedinţa de miercuri, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu, potrivit Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Executivului a făcut aceste afirmaţii în momentul în care jurnaliştii l-au întrebat, joi, dacă în şedinţa Guvernului s-a mai luat cumva în discuţie OUG, iar el a negat.

„În această şedinţă, nu, a fost doar un anunţ foarte scurt că ordonanţa a plecat în avizare spre celelalte ministere care îşi vor da avizul în cursul acestor zile. Vrem s-o avem miercuri în şedinţa de Guvern şi s-o aprobăm în formula cunoscută, pe care a prezentat-o ministrul Muncii, inclusiv marţi seara, în conferinţă de presă”, a spus Suciu.

El a subliniat că Guvernul rămâne deschis oricărei discuţii cu sindicatele din educaţie, singurele nemulţumite de prevederile ordonanţei, dar numai în limitele bugetare cunoscute.
Totodată, Dan Suciu a precizat că sindicate din alte domenii au solicitat aprobarea cât mai urgentă a OUG pentru a beneficia de creşterile salariale.

„Sindicatele din diverse domenii chiar au solicitat printr-un comunicat public aprobarea cât mai urgentă a ordonanţei. Sigur, nu sunt cei din educaţie. De asemenea, avem acordul celor din sănătate pentru acesta şi toate celelalte structuri sindicale sunt de acord cu ordonanţa şi principiul de corecţie salarială pe care-l introduce această ordonanţă în salarizarea bugetarilor. Până la urmă, e vorba de creşteri salariale la toate tipurile profesionale pe care le avem în acest moment în plată. Sigur, nu la toţi bugetarii, dar la toate aceste categorii, unele mai mult, altele mai puţin, în funcţie de corecţiile pe care trebuie să le facem pentru a ne îndrepta spre un sistem echitabil de salarizare”, a spus Suciu.

El a mai precizat că şi angajaţi din şapte ministere vor beneficia de corecţii introduse de textul ordonanţei de urgenţă.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS