24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDacian Cioloș anunță modificări legislative după scandalul dezinfectanților

Dacian Cioloș anunță modificări legislative după scandalul dezinfectanților

Primul ministrul Dacian Cioloş a afirmat sâmbătă după comandamentul de la Palatul Victoria că începând de azi se vor lua probe pentru a testa toţi dezinfectanţii din toate spitalele din România, urmând ca primele rezultate să fie anunţate miercuri.
„Dată fiind seriozitatea situaţiei, am convocat un comandament cu participarea conducerii Ministerului Sănătăţii, a Ministerului Afacerilor Internelor, a cancalariei primului ministru şi a Corpului de Control al primului ministrul. Am trecut în revistă măsurile din ultimele 24 de ore. Avem ancheta penală. Astăzi au avut loc descinderi în peste 20 de judeţe, fiind prelevate probe destinate exclusiv procesului penal”, a declarat Dacian Ciolos.  
Acesta a mai spus că în paralel cu ancheta penală, a solicitat Ministerului Sănătăţii să declanşeze o anchetă administrativă. „Obiectivul este de a recăpata încrederea în produsele folosite în spitale, la dezinfectare”, a completat primul ministrul. „Vom testa produsele pe două niveluri: concentraţia lor şi eficacitate produselor dezinfectante. În cursul zilei de mâine am cerut Ministerului Sănătăţii să asigure o prelevare de proble din toate spitalele, eşantioane din produsele folosite acum pentru dezinfecţie. Tot mâine, eşantioanle de la cele 50 spitale cu probleme vor fi duse Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Chimie și Petrochimie – ICECHIM”, a detaliat Dacian Ciolos, adăugând că Institutul se va organiza astfel încât să asigure cu prioritate testarea acestor probe. „Sper ca până miercuri să avem primele rezultate, din cele 50 de spitale. În zilele următoare vor continua testele şi pentru celelalte eşantioane”, a spus primul ministru. Cioloș a mai afirmat că dincolo de aceste teste de concentraţie este nevoie şi de teste de eficacitate. „Am constatat cu surprindere că nu avem laboratoare publice acreditate în România care să facă acest teste. Existaă doar unele private ale companiilor care produc aceşti dezinfectanţi. Există două laboratoare care sunt în pregătire pentru acreditare. Am cerut ca aceste procese să fie grăbite”, a continuat Dacian Cioloş.  Primul ministru a mai spus că a mai constatat că avem şi o problemă legislativă în privinţa monitorizătii şi verificării biocidelor. „În momentul de faţă se face doar administrativ, pe baza unor documente în sarcina producătorilor. Am cerut Ministerului să vină miercuri cu un proiect de modificare a legislaţiei, pentru a creşte exigenţele acestui proces de monitorizare”, a declarat acesta, precizând că în perioada următoare vor mai veni şi alte măsuri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS