3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSorana Cârstea, victorioasă în primul tur al turneului WTA de la Madrid

Sorana Cârstea, victorioasă în primul tur al turneului WTA de la Madrid

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea, beneficiara unui wild card, a învins-o pe sârboaica Jelena Jankovic, cu 6-4, 6-3, duminică, în runda inaugurală a turneului WTA Premier de la Madrid, dotat cu premii totale de 4.771.360 dolari.

Cîrstea (26 ani, 131 WTA), aflată în cursă de revenire în topul ierarhiei, s-a impus într-o oră şi 20 de minute în faţa unei adversare experimentate (31 ani), care ocupă locul 23 în lume.

Sorana conduce acum cu 4-3 meciurile directe, după ce Jankovic câştigase confruntarea precedentă, în 2014, la Roland Garros, 6-1, 6-2 în turul al treilea.

Românca şi-a asigurat un cec de 28.220 euro şi 65 de puncte WTA, iar următoarea adversară va fi o altă jucătoare din spaţiul ex-iugoslav Danka Kovinic (Muntenegru), care a trecut cu 6-4, 6-2 de italianca Roberta Vinci, a şaptea favorită. Cîrstea şi Kovinic (21 ani, 47 WTA) sunt la egalitate, 1-1, în meciurile directe, după ce Danka s-a impus în 2015 la Osprey în primul tur, cu 6-1, 7-5, iar Sorana a învins anul acesta la Rio, în sferturi, cu 6-1, 6-2.

În schimb, Monica Niculescu (28 ani, 31 WTA) a fost învinsă neaşteptat de americanca Louisa Chirico (19 ani, 133 WTA), venită din calificări, cu 7-5, 6-1.

În turul al doilea s-a calificat duminică şi Patricia Ţig, după victoria reuşită în faţa rusoaicei Daria Kasatkina, cu 6-3, 4-6, 6-2.

Alte două românce vor juca duminică în primul tur la Madrid, Irina Begu (cu canadianca Eugenie Bouchard) şi Simona Halep (cu japoneza Misaki Doi). (sursa: Agerpres)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS