27.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateInspectoratul General pentru Imigrări la zi aniversară

Inspectoratul General pentru Imigrări la zi aniversară

Inspectoratul General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări Dolj, sărbătoreşte azi 135 de ani de la atestarea documentară a primului act normativ care reglementa regimul străinilor în România „Legea asupra străinilor“.

„Primind ordinul de explusiune, străinul va trebui să arate puntul de la frontieră prin care voiesce să trécă, și, în casul acesta, i-se va remite o fóie de drum prin care se va regula itinerarul ce va avea să urmeze, și timpul cât va avea dreptul să se popréscă în fie-care localitate, până la frontieră. În casul de a contraveni la vre-una din aceste dispozițiuni, străinul va fi condus afară din țară prin forța publică”… stipula, la acea vreme, un articol de lege din actul normativ menţionat mai sus.

La scurt timp, a apărut Regulamentul din anul 1900, care prevedea ”Biletul de liberă trecere” ca document pentru străinii intraţi în România iar în anul 1903, Adunarea Deputaţilor a adoptat „Legea asupra organizării Poliţiei Generale a Statului”.

De atunci și până în zilele noastre, legislația națională s-a aflat într-un proces permanent de actualizare în concordanță cu exigențele societății românești și mai apoi de armonizare cu reglementările europene. Politicile actuale din domeniile migrație, azil și integrare a străini în România sunt elaborate astfel încât să asigure aplicarea legii într-un concept unitar de către instituţiile cu atribuţii pe această linie.

În prezent, Inspectoratul General pentru Imigrări are în componenţă, la nivel central și în fiecare județ al țării, servicii sau birouri care lucrează în interesul cetățenilor străinilor şi al comunităţii noastre, cu atribuţii în admisie și reglementarea dreptului de şedere, încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor, prevenirea şi combaterea şederii ilegale şi a muncii nedeclarate, pe teritoriul României.

De asemenea, instituția administrează șase Centre de Cazare și Proceduri pentru Solicitanţii de Azil – la Bucureşti, Timişoara, Galaţi, Rădăuţi, Şomcuta Mare și Giurgiu, precum şi două Centre de Cazare a Străinilor Luaţi în Custodie Publică – la Ilfov şi Arad.

Primul în Europa, Centrul de Tranzit în Regim de Urgenţă de la Timişoara, administrat de Inspectoratul General pentru Imigrări, a transpus în practică, la nivel internaţional, conceptul de evacuare în regim de urgenţă a refugiaţilor aflaţi în pericol de a fi returnaţi din prima ţară de azil în ţara de origine.

La sfârşitul primului trimestru al anului 2016, în evidenţele Serviciului pentru Imigrări Dolj sunt înregistraţi un număr de 2901 persoane, dintre care 2059 provin din state terţe (cei mai mulţi provin din Serbia și R.Moldova) şi 842 din state membre UE, SEE şi Confederaţia Elveţiană.
Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa în judeţ sunt studii și membrii de familie cetățeni români.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS