20.5 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTeste de laborator adresate seniorilor

Teste de laborator adresate seniorilor

Odată cu înaintarea în vârstă, corpul uman este tot mai vulnerabil în faţa bolilor. De aceea, este importantă monitorizarea stării generale de sănătate prin realizarea unor teste de bază o dată pe an. Totodată, este necesară şi efectuarea anumitor analize pentru afecţiunile care apar mai des la persoanele cu vârsta de peste 55 de ani.
Osteoporoza este o afecţiune a sistemului osos care are drept consecinţă creşterea fragilităţii osoase şi a riscului de fracturi. Cele mai serioase complicaţii ale acestei boli sunt fracturile vertebrale şi fractura de şold. Frecvenţa osteoporozei creşte cu vârsta, estimându-se că aproximativ 70% din persoanele trecute de 80 de ani suferă de această boală. Cele mai afectate sunt femeile aflate la menopauză.
Prostata este o glandă care se găseşte numai la bărbaţi şi are rolul de a produce lichidul seminal. Cele mai des întâlnite afecţiuni ale prostatei sunt adenomul de prostată, cancerul de prostată şi prostatita (inflamaţia prostatei). Adenomul de prostată afectează cel puţin o treime dintre bărbaţii cu vârsta de peste 50 ani, iar cancerul de prostată este al patrulea cancer ca şi frecvenţă în România, cu peste 4.000 de cazuri noi depistate anual.
Tiroida este o glandă endocrină care produce hormonii tiroidieni. Conform studiilor, aproape 7% din populaţia Europei suferă de forme de hipotiroidism (atunci când există un nivel scăzut al hormonilor tiroidieni) sau hipertiroidism (caracterizat prin producţia excesivă de hormoni tiroidieni) fără să ştie acest lucru.
Pentru că sănătatea este foarte importantă şi trebuie să avem grijă de ea, Synevo a creat patru pachete cu preţuri speciale, fiecare având o reducere de 30%. Acestea pot fi accesate de persoanele peste 55 de ani, în perioada 1.04 – 30.09.2016.
Pachet de bază: 94,5 lei
Pachet osteoporoză: 138,6 lei
Pachet afecţiuni ale prostatei: 70,7 lei
Pachet afecţiuni ale tiroidei: 86,8 lei

Synevo Craiova:
Str. Alexandru Macedonski, nr. 53, corp C2,
tel. 0251 530 040.
Str. Tabaci, nr. 28, parter,
tel. 0251 530 121.
www.synevo.ro

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS