7.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRomânia trece la ora de vară

România trece la ora de vară

(www.stirigiurgiu.ro)
(www.stirigiurgiu.ro)

România trece la ora de vară în noaptea de 26 spre 27 martie, ceasurile urmând să fie date înainte cu o oră. Trecerea la ora de vară se face în fiecare an în ultima duminică din luna martie, când ora 3.00 devine ora 4.00. Asta înseamnă că vom dormi cu o oră mai puţin, duminică fiind cea mai scurtă zi din an, cu numai 23 de ore. După ce ceasurile vor fi date înainte cu o oră, diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (numit impropriu şi GMT) va fi de trei ore.
Pe perioada lunilor de vară, când soarele răsare la ora 4.30 şi apune la ora 20.00, s-a recurs la această convenţie, aplicată în România din anul 1979, pentru folosirea optimă a luminii naturale şi reducerea iluminatului artificial.
CFR Călători a anunţat că începând cu 27 martie, în activitatea de transport feroviar se va trece la ora oficială de vară. Această schimbare nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulaţia urmând să se efectueze conform orarelor prevăzute în mersul trenurilor. Trenurile de călători aflate în circulație după ora 3.00, care devine ora 4.00, își vor continua mersul până la stația de destinație, iar în cazul în care orele de plecare ale acestor trenuri se suprapun cu orele normale de plecare în intervalul orar 4.00 – 5.00, trenurile vor pleca în ordinea rangului.
Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea la ora de vară se face în aceeaşi zi de duminică, 27 martie 2016, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina, Bulgaria, trenurile vor circula după graficele din mersul de tren în vigoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS