10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePatru arestări în dosarul deputatului Sebastian Ghiţă

Patru arestări în dosarul deputatului Sebastian Ghiţă

Procurorul şef adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Liviu Tudose, a fost arestat, vineri, pentru o perioadă 30 de zile, alături de Constantin Ispas, fostul şef al DGA Prahova, Viorel Dosaru, fostul şef al Poliţiei Prahova, şi de procurorul Aurelian Mihăilă. Decizia a fost luată de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi poate fi contestată, scrie Mediafax.

Procurorul şef adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Liviu Tudose, fost procuror şef al aceleiaşi instituţii, este acuzat de luare de mită şi folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii. Constantin Ispas, fostul şef DGA Prahova, aflat sub control judiciar într-un alt dosar, este acuzat de trafic de influenţă şi de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii. La rândul său, Viorel Dosaru, fostul şef al Poliţiei Prahova, este acuzat de luare de mită, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, trafic de influenţă, favorizarea făptuitorului, iar procurorul Aurelian Mihăilă este acuzat de două infracţiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi cercetare abuzivă. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au cerut Camerei Deputaţilor încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului independent Sebastian Ghiță, acesta fiind acuzat de dare de mită, şantaj, cumpărare de influenţă şi alte infracţiuni.

În noul dosar care-l vizează pe Sebastian Ghiţă, instrumentat de procurorii DNA Ploieşti, parlamentarul este acuzat de dare de mită, folosire, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, şantaj, cumpărare de influenţă, dar şi de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS