16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePatru români, răniți în atentatele din Bruxelles- unul dintre ei a fost externat

Patru români, răniți în atentatele din Bruxelles- unul dintre ei a fost externat

Patru români se numără printre victimele atentatelor din inima Europei. Unul dintre ei este minor şi a fost internat în spital, unde primeşte îngrijiri, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe,.
O altă femeie din ţara noastră a fost rănită la picior în explozia de pe aeroportul Zaventem şi a ajuns la spitalul militar din Bruxelles, scrie B1TV.
Totodată, un student român care locuiește de 6 ani în acolo a fost ranit în a doua explozie din aeroport şi a fost trimis la un spital din apropiere.
Între timp, un al patrulea român rănit a fost externat.
Imaginile cutremurătoare de după producerea atentatelor au fost surprinse de unul dintre românii răniţi în atentatul din aeroportul belgian. Claudiu Rusu a filmat momentele de panică, instalate imediat după ce doi atacatori sinucigaşi s-au aruncat în aer. Tânărul a scris pe Facebook că este bine, dar a avut la rândul sau nevoie de îngrijiri medicale. A fost la spital, pentru că avea tăieturi în zona capului, fiind rănit după ce s-au spart mai multe geamuri.
Printre cei care au avut de suferit de pe urma atentatelor din capitala Belgiei se numără și un minor, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe. El este spitalizat și se află sub supravegherea medicilor, dar și a unei persoane din familia sa.
O altă victimă este Cristina Călinţaru, care a fost surprinsă de suflul exploziilor de pe aeroportul Zaventem. Femeia a fost operată de către medicii belgieni, iar starea ei este bună în acest moment.
Cristina Călinţaru are 48 de ani și deține funcția de director economic la Autoritatea Navală Română. Românca era într-o deplasare externă, în interes de serviciu. Ea este acum spitalizată la Spitalul Militar din Belgia, acolo unde au fost tratați și românii arși în clubul Colectiv.
„Directorul economic al Autoritații Navale Române se afla în drum spre Lisabona și trebuia să facă schimb de avion la Bruxelles. Se află internată la Spitalul Militar, care se află la aproximativ 20 de kilometri de Bruxelles. Este lovită la picior. A fost în stare de șoc datorită a ce s-a întâmplat în jurul ei. Din fericire, situația nu este atât de gravă”, a declarat Liviu Cazan, directorul Autoritații Navale Române.
Al patrulea român care a căzut victimă atentatelor este un student care locuiește de 6 ani în Bruxelles şi care a fost rănit în a doua explozie din aeroport. Echipa consulară mobilă din cadrul Ambasadei României la Bruxelles s-a deplasat la spitalele din Bruxelles, pentru a le acorda românilor raniți asistență.
Ministerul Afacerilor Externe a instituit o celulă de criza și a pus la dispoziție numerele ambasadei din Belgia pentru familiile celor care s-ar fi putut afla în locurile de producere a atentatelor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS