24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateOlanda își închide consulatul de la Istanbul din cauza unei amenințări teroriste

Olanda își închide consulatul de la Istanbul din cauza unei amenințări teroriste

Ministerul de Externe olandez, citat de Reuters și AFP, a anunțat astăzi că își închide consulatul de la Istanbul din cauza unei ”posibile amenințări teroriste”.
„Cetățenii olandezi sunt sfătuiți să evite zona Consulatului”, se mai arata în comunicat. Deocamdată nu există detalii privind natura amenințării respective.
Acest anunț survine la patru zile după un atentat sinucigaș comis pe bulevardul Istiklal din Istanbul și soldat cu patru străini morți (trei israelieni și un iranian) și 39 de răniți, informează Agerpres.
Pe 12 ianuarie, în zona istorică Sultanahmet din Istanbul a avut loc un atac soldat cu 10 morți, majoritatea turiști germani, și cu rănirea altor 15 persoane. Autoritățile turce au anunțat că atacul a fost comis de un sirian de origine saudită ce se aflase până recent în Siria și se înregistrase ca refugiat în Istanbul.
Pe 10 octombrie anul trecut, un dublu atentat sinucigaș a ucis 103 persoane în timpul unui miting al opoziției turce, în apropierea gării centrale din Ankara. Un alt atentat sângeros, soldat cu 33 de morți și 104 răniți, a avut loc anul trecut atunci când un atacator sinucigaș și-a detonat o centură cu explozibil în orașul Suruc, din provincia Sanliurfa (sud-estul țării).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS