16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRegele Mihai a fost externat şi se află la reşedinţa privată din Elveţia

Regele Mihai a fost externat şi se află la reşedinţa privată din Elveţia

Regele Mihai a fost externat astăzi din clinica medicală de la Lausanne, după o internare de 17 zile, şi a ajuns la reşedinţa privată, unde va continua să fie sub observaţia echipei de medici de la clinică, alături de medicii de familie, scrie Mediafax.

Starea generală a Regelui este stabilă, potrivit unui comunicat de presă al Casei Regale. „Având însă în vedere gravitatea diagnosticului, tratamentul şi procesul de recuperare vor fi de lungă durată şi vor necesita o atentă supraveghere. Pentru zilele următoare, Principesa Elena va continua să fie alături de Regele Mihai I şi Regina Ana”, mai precizează sursa citată.

O echipă de angajaţi ai Casei Regale, detaşaţi în Elveţia, se află la reşedinţa privată a Regelui.

De asemenea, Casa Regală precizează că, în acest moment, custodele Coroanei este în contact permanent cu Regele Mihai şi cu echipa de medici, principesa Margareta urmând să-şi continue angajamentele publice în România şi apoi să se întoarcă în Elveţia, pentru a-şi vizita tatăl.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS