10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrognoza meteo pentru acest weekend

Prognoza meteo pentru acest weekend

Meteorologii anunţă că vremea va fi în general închisă sâmbătă, local va ploua, iar la munte precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte, dar pe arii restrânse şi în sud. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 şi 14 grade, cu cele mai ridicate valori în regiunile intracarpatice, iar temperaturile minime se vor situa între -2 şi 6 grade. Izolat vor fi condiţii de ceaţă.

La munte, cerul va fi mai mult noros şi local vor mai fi precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe creste, cu precădere noaptea. Valorile termice nu vor avea variaţii semnificative faţă de cele din intervalul precedent.

Duminică, în regiunile extracarpatice cerul va fi mai mult noros, va ploua pe arii relativ extinse, iar noaptea, în Moldova, trecător vor fi şi precipitaţii slabe sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În Oltenia şi în Muntenia, izolat, cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp. În restul teritoriului, înnorările vor fi temporare şi pe arii restrânse vor cădea ploi, iar în estul Transilvaniei, spre dimineaţă, şi lapoviţă. La munte vor predomina ninsorile slabe cantitativ. Vântul va avea intensificări în zona montană, în sud şi în sud-est, dar local şi la cote mai reduse şi în restul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 şi 15 grade, cu cele mai mari valori în Dealurile de Vest, iar cele minime se vor situa, în general, între -5 şi 5 grade.
În zona montană, cerul va fi mai mult noros în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii Orientali unde, pe arii extinse vor fi precipitaţii mixte ziua şi sub formă de ninsoare noaptea. în restul masivelor înnorările vor fi temporare, iar precipitaţiile se vor semnala pa arii mai resrânse, cu precăderere spre seară şi noaptea. Vântul va avea intensificări, cu viteze mai mari pe creste. Valorile termice nu vor avea variaţii semnificative faţă de cele din intervalul anterior.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS