6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAu fost inaugurate încă două arene care vor găzdui întrecerile JO 2016 de la Rio

Au fost inaugurate încă două arene care vor găzdui întrecerile JO 2016 de la Rio

Primăria din Rio de Janeiro a inaugurat marți Arena Tineretului și stadionul Deodoro, două dintre instalațiile sportive care urmează să găzduiască întreceri din cadrul Jocurilor Olimpice de vară ediția 2016 și a recunoscut că acum este preocupată de respectarea termenilor pentru finalizarea velodromului, informează agenția EFE, citată de Agerpres.
Cele două arene, care fac parte din Complexul Sportiv Deodoro, situat în vestul orașului Rio de Janeiro, au reprezentat un motiv de preocupare pentru primărie și Comitetul Internațional Olimpic (CIO), din cauza întârzierilor înregistrate în demararea lucrărilor, care au început în 2014.
Noile instalații se adaugă celor patru deja inaugurate și testate: pista de ciclism montan, cea de BMX, circuitul de kaiac pe ape repezi și centrul de hochei pe iarbă.
Parcul Deodoro, care va găzdui întreceri la nouă discipline pe durata Jocurilor, este practic finalizat cu cinci luni înaintea startului competiției.
Noul stadion Deodoro va fi testat la sfârșitul acestei săptămâni, când va găzdui un turneu internațional de rugby în VII, noua disciplină olimpică, care vor participa 96 de jucători din opt țări.
Arena Tineretului îi va deschide oficial porțile pe 10 martie, cu ocazia Cupei Mondiale de pentatlon modern.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS