17 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSenatoarea Doina Tudor, reținută de DNA

Senatoarea Doina Tudor, reținută de DNA

Senatoarea Doina Tudor a fost reținută astăzi de procurorii Direcției Naționale Anticorupție în dosarul în care este de acuzată de complicitate la luare de mită, scrie Agerpres.

Ea este anchetată în dosarul în care fostul său soţ, Daniel George Tudor, a fost reţinut azi pentru luare de mită. La data comiterii faptei, Daniel George Tudor era preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, ulterior devenind vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și față de inculpatul:
Marian Ovidiu, la data faptei secretar general al Senatului României, cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență,
În perioada martie – mai 2013, în contextul efectuării unui control la o societate de asigurări, inculpatul Tudor Daniel George, în calitate de președinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, ulterior vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară, a primit de la administratorul firmei respective (denunțător în cauză), prin intermediul inculpatului Marian Ovidiu, suma de 300.000 euro pentru ca rezultatul controlului să fie unul favorabil omului de afaceri.

Suma de bani amintită mai sus a fost remisă inculpatului Tudor Daniel George în trei tranșe de câte 100.000 euro, o primă tranșă, în mod direct, iar următoarele două tranșe, în mod indirect, prin intermediul soției sale Tudor Doina Anca, senator în Parlamentul României, persoană care cunoștea, la momentul intermedierii sumelor de bani, atât proveniența cât și scopul pentru care erau remise aceste sume de bani.

De precizat este faptul că inițial, inculpatul Tudor Daniel George a pretins de la omul de afaceri, prin același intermediar, suma de 3 milioane de euro. În urma sumelor remise cu titlu de mită, la data de 26 aprilie 2013, inculpatul Tudor Daniel George a emis o decizie prin care s-au ignorat în totalitate constatările controlului respectiv (care atenționa asupra gradului de risc ridicat al societății) și a impus remedierea unor deficiențe minore și nesemnificative în raport cu situația financiară precară a societății.

Inculpaților și suspectei li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 și 307 Cod de procedură penală. La data de 19 februarie 2016, inculpatul Tudor Daniel George urmează să fie prezentat Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunere de luare a măsurii arestului preventiv pentru 30 de zile. La aceeași dată, inculpatul Marian Ovidiu urmează să fie prezentat Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunere de luare a măsurii arestului la domiciliu pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea SRI.
Procurorii anticorupţie au mai dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi faţă de Ovidiu Marian, la data faptei secretar general al Senatului, cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS