Starea bebeluşilor internaţi la “Marie Curie”



Doctor Mihaela Bălgrădean, şefa Secţiei de Nefrologie Pediatrică de la Spitalul “Marie Curie”, a declarat în urmă cu câteva minute că sindromul hemolitic uremic ocupă cam 2-3% din cazuri la copii, iar în cazul bebeluşilor aduşi din Argeş şi Dolj că nu au o tulpină care să explice îmbolnăvirile. “Boala are semnele clinice care poartă denumirea ca atare. În aproape 90% din cazuri, în toată lumea, nu se depistează cauza, pentru că boala porneşte cu o periodă de incubaţie, de diaree, se pierde foarte mult timp – rămâne numai toxina care este responsabilă. Situaţia acestor copii care pleacă după câteva zile este o situaţie specială. În general, cei care au nevoie de dializă peritoneală pot rămâne în spital, au nevoie chiar şi o lună de zile pentru că şi evoluţia lor sub această procedură terapeutică ne poate da un semn cu privire la sechelele cu care ar putea rămâne aceşti copii. Sechelele se leagă nu numai de funcţia renală; unii dintre ei pot să aibă nevoie de dializă pe tot cursul vieţii. Noi urmărim evoluţia şi mai ales progresivitatea funţiei renale. Ne interesează şi sechelele cu care ar putea rămâne după perioada de invaliditatea de la Terapia Intensivă. Există şi riscuri în ceea ce va da final rezultate boala pulmonară, activitatea motorie, activitatea sistemului nervos central”, a spus Mihaela Bălgrădean.

Zece bebeluşi din Argeş mai sunt internaţi în prezent la Spitalul “Marie Curie”. Doi dintre copiii internaţi pe Secţia de Nefrologie ar putea să fie externaţi în cursul zilei de marţi, a declarat şefa secţiei, Mihaela Bălgrădean, potrivit Agerpres.


Doi bebeluşi cu sindrom hemolitic-uremic şi-au pierdut viaţa, în 9 februarie, respectiv 15 februarie. Un al treilea copil este în stare gravă – starea generală i s-a degradat brusc şi violent după ce a avut o sângerare cerebrală, a anunţat, luni după-amiază, şeful secţiei ATI, dr. Radu Tăbăcaru.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 16 februarie 2016

Actualitate

» La povești cu sora soarelui
» A încetat din viață fostul secretar general al ONU, Butros Butros Ghali
» Românii, obligați să achite taxa Radio-TV
» Valorile termice vor scădea uşor în perioada următoare
» Încă un bebeluş internat la spitalul Marie Curie a murit
» Noi informații în cazul bebelușilor îmbolnăviți în Argeș
» Autostrada Pitești-Sibiu va fi finalizată în 2021
» Decizie definitivă. Prinţul Paul şi Remus Truică rămân în arest la domiciliu
» Cutremur de 5,2 grade în sudul Greciei. Zeci de case avariate uşor
» La sfârșitul lunii vine expertiza de la INEC în dosarul “Colectiv”
» Starea bebeluşilor internaţi la “Marie Curie”
» George Scripcaru, primar al municipiului Brașov, trimis în judecată

Dolj

» Patru secții ale Tribunalului Dolj rămân deocamdată în clădirea Curții de Conturi
» Profesorul Andrei Onea de la Școala gimnazială din Leu: „Sunt restructurat abuziv după 35 de ani“
» Andrei Lazăr a ajuns în arest
» Containerele de 10 milioane de euro, telenovelă încheiată
» Reprezentație jubiliară la Opera Română din Bănie
» Aura Stoican şi Emil Badea, o colaborare populară
» Simpozion „Constantin Brâncuși“, la Craiova
» Tramvaiul așteaptă recepția, giratoriul – primăvara
» În cartierul craiovean Brestei – Trei copii trăiesc de pe o zi pe alta într-o casă ce stă să cadă
» Ai plătit impozitul, dar Fiscul te execută. Cum ieși din situație?
» Întreruperi energie electrică de mâine
» 140 de ani de la naşterea lui Brâncuşi, marcaţi la Craiova
» Tendinţele modei în această primăvară
» Ferma de animale, o afacere rentabilă în Broşteni
» Stresul, o afecţiune serioasă
» Profesorii de sprijin, insuficienţi în Dolj
» Drama copiilor nevăzători
» A plătit impozitul, dar Fiscul îl execută
» Şedinţele Tribunalului Dolj se ţin tot în vechiul sediu
» Craiova: Andrei Lazăr, reţinut pentru 24 de ore?
» “Capodopere ale muzicii sacre” pe scena Filarmonicii “Oltenia”
» Dolj: Prinşi conducând autovehicule neînmatriculate

Gorj

» Cel mai vechi poștaș din Târgu Jiu a înconjurat deja Globul o dată
» Cetăţean albanez, expulzat din Gorj
» Gorj: A doua zi de grevă a foamei în fața sediului CEO
» Gorj: Întâlnire între finanţişti şi oameni de afaceri
» Gorj: Elicopterul SMURD, chemat de două ori la Târgu Jiu

Vâlcea

» Operaţiunea TRUCK&BUSS pentru 7 zile pe şoselele din Vâlcea

Sport

» SCM-U debutează în Cupa României
» Surugiu s-a remarcat din nou
» Jurj, trimis să se călească în Liga a II-a
» Fotbal – Liga Campionilor, play-off (tur)
» Fotbal – CSU II Craiova a învins Viitorul Cârcea
» Tenis (f): Simona Halep va debuta împotriva Anei Ivanovic la Dubai
» Fotbal / Exclusiv: Sergiu Jurj, împrumutat la FCM Baia Mare

Bani & Afaceri

» Economia Doljului, în 2015 – Firmele au produs mai mult, dar au vândut mai puțin

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top