12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMinistrul Sănătății: Ultimul raport la "Marie Curie" - trei infecții cu E.coli și mai multe cu diverși viruși

Ministrul Sănătății: Ultimul raport la „Marie Curie” – trei infecții cu E.coli și mai multe cu diverși viruși

Ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, a declarat luni la Parlament că ultimul raport pe care îl are privind copii cu sindrom hemolitic-uremic a pus în evidență trei cazuri cu infecții cu Escherichia coli și mai multe cazuri cu diverși viruși, potrivit Agerpres.

„Ultimul raport pe care îl am a pus în evidență trei infecții cu Escherichia coli enteropatogeni și mai multe infecții cu diverși viruși. Acest lucru nu leagă în nici un fel cazurile între ele. Acestea sunt datele de care dispun până în acest moment, continuăm investigațiile, sunt oameni specializați care o fac și sincer îmi exprim întreaga compasiune pentru pierderea pe care au avut-o cele două familii”, a afirmat ministrul, prezent în Parlament la dezbaterea „Ora Guvernului”.

El a susținut că s-au depus toate eforturile pentru identificarea problemei și că până în urmă cu o oră acest lucru nu a fost posibil.

La Spitalul „Marie Curie” sunt internați 10 copii cu sindrom hemolitic-uremic.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS