10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAcțiunile polițiștilor de la economic continuă

Acțiunile polițiștilor de la economic continuă

Ieri, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Dolj au organizat şi executat, împreună cu lucrători de poliție din cadrul Poliției Segarcea, o acțiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor de evaziune fiscală şi activităţilor ilicite de comerţ din domeniul „comercializării legumelor – fructelor și produselor alimentare”. În cadrul acțiunii au fost efectuate verificări la 9 persoane juridice, 7 persoane fizice autorizate, dar și la 5 producători agricoli, iar ca urmare a abaterilor constatate au fost aplicate 12 sancțiuni contravenţionale de peste 98.000 lei; totodată fiind confiscate 250 kg legume și fructe și 150 kg.  În urma controlului efectuat la o societate comercială din Craiova s-a constatat că se oferea spre vânzare mici pentru care nu s-au putut prezenta documente de provenienţă. Agentul economic a fost sancţionat contravenţional cu suma de 20.000 lei conform Legii 12/1990R., dispunându-se totodată confiscarea cantității de carne, în valoare de 465 lei, pentru care nu s-au prezentat documente de proveniență.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS