16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateControale la portocale în magazine din Argeș, după îmbolnăvirea mai multor bebeluși

Controale la portocale în magazine din Argeș, după îmbolnăvirea mai multor bebeluși

Direcţia Sanitar-Veterinară Argeş a făcut mai multe controale la un lanţ de magazine din judeţ. Măsura a fost luată după ce mai mulţi părinţi au declarat că le-au dat portocale copiilor, iar aceştia au suferit, ulterior, infecţii digestive grave, informează b1.ro.

Cinci copii se află în continuare la terapie intensivă la Spitalul Marie Curie din Capitală.

“În urma discuţiilor pe care le-am avut cu şeful ANSVSA, ne-am autosesizat şi am recoltat probe de la toate magazinele suspectate, care fac parte dintr-o reţea de magazine hipermarket din oraşele Topoloveni, Curtea de Argeş, Câmpulung, Mioveni şi Piteşti. Ne referim doar la portocale, pentru că una dintre mame a spus că i-a dat copilului să consume portocale achiziţionate din acel magazin. Este posibil să depistăm anumite pesticide”, a declarat directorul executiv al Direcției Sanitar-Veterinare Argeș, Daniel Lupu.

Probele vor fi trimise laboratorului din București, iar rezultatele vor fi gata până marți, cel târziu. În același timp, Direcția de Sănătate Publică Argeș continuă să strângă probe din casele din care provin bebelușii bolnavi.

“Echipele merg în continuare la casele copiilor internaţi la Bucureşti pentru a recolta probe. Până în momentul de faţă, s-au recoltat probe de la şase familii, în alte patru cazuri nu s-a făcut ancheta epidemiologică pentru că părinţii sunt în spitale cu bebeluşii. Până acum, nu avem vreun rezultat deosebit de la laborator”, a declarat Sorina Honţaru, şeful Direcţiei de Sănătate Publică Argeş.

Anchetatorii au solicitat fișele medicale și foile de internare ale copiilor de la spitalele de unde au fost internați.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS