10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePremierul francez: Vor mai fi "atentate de amploare" în Europa, aceasta este "o certitudine"

Premierul francez: Vor mai fi „atentate de amploare” în Europa, aceasta este „o certitudine”

Agerpres
Agerpres

„Este o certitudine” că vor mai fi alte „atentate de amploare” în Europa, a declarat sâmbătă premierul francez Manuel Valls, în cadrul Conferinței de Securitate de la Munchen, estimând că lumea a intrat într-o epocă a „hiperterorismului”, informează AGERPRES citând AFP.

„Datorăm acest adevăr popoarelor noastre: vor mai fi atacuri, atacuri de amploare, aceasta este o certitudine. Acest hiperterorism va dura, chiar dacă trebuie să-l combatem cu cea mai mare hotărâre”, a spus Valls.

Săptămâna trecută, la Paris, premierul francez a afirmat că nivelul amenințării cu atentate este în prezent, „fără îndoială”, superior celui de dinaintea atentatelor jihadiste din 13 noiembrie.

Valls a îndemnat Rusia să înceteze atacurile sale aeriene în Siria, atacuri ce afectează populația civilă. „Franța respectă Rusia și interesele ei, însă știm că pentru a redescoperi calea păcii și a discuției, bombardamentele asupra populației civile trebuie să înceteze”, a subliniat Manuel Valls, adresându-se lui Medvedev.

În ceea ce privește acordul înregistrat la Munchen între SUA, Rusia și principalii lor aliați în vederea încetării ostilităților în Siria, Valls a salutat „o etapă”, dar a subliniat că „acum este necesar să se găsească de urgență o concretizare în fapte”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS