8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVremea se menţine caldă vineri şi sâmbătă

Vremea se menţine caldă vineri şi sâmbătă

Meteorologii anunţă că vineri, temperaturile maxime se vor încadra între 3 şi 12 grade, iar cele minime, se vor situa, în general, între -6 şi 4 grade. Ziua cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în sud-estul ţării, unde pe arii restrânse va ploua slab. Seara şi noaptea, nebulozitatea se va accentua treptat în toate regiunile şi va ploua în vest, în sud-vest şi izolat în rest. La munte, local, vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări, mai ales în a doua parte a intervalului, în Banat şi în zona montană. Izolat, vor fi condiţii de ceaţă.

La munte, regimul termic va fi caracterizat de valori mai ridicate decât cele climatologic specifice perioadei. Ziua cerul va fi variabil. Seara şi noaptea, nebulozitatea se va accentua treptat în toată zona montană şi vor fi precipitaţii mixte în Carpaţii Occidentali şi vestul Carpaţilor Meridionali şi pe arii restrânse în restul zonei. Vântul va sufla moderat, cu intensificări mai ales în a doua parte a intervalului.

Sâmbătă, vremea va fi în general închisă. Pe arii relativ extinse va ploua în toate regiunile, iar la munte precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Cantităţile de apă vor depăşi cu totul izolat 15…20 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în sud-vest, sud, est, dar şi la munte, unde pe creste va fi tare şi va spulbera sau va viscoli zăpada. Valorile termice se vor menţine mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în special cele nocturne. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 şi 12 grade, iar cele minime se vor încadra între -2 şi 7 grade. Izolat, vor fi condiţii de ceaţă

În regiunile montane, vremea va fi în general închisă. Pe arii relativ extinse vor fi precipitaţii mixte. Cantităţile de apă vor depăşi izolat 15…20 l/mp. Vântul va avea intensificări temporare, iar pe creste va fi tare şi va spulbera sau va viscoli zăpada. Valorile termice se vor menţine mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS