8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateO salvamontistă din stațiunea Straja a fost bătută de un interlop

O salvamontistă din stațiunea Straja a fost bătută de un interlop

Miruna Inel, de 21 de ani, salvamontistă în stațiunea Straja, a fost bătută sâmbătă noaptea de un interlop într-un bar, iar incidentul s-a petrecut chiar sub privirile lui Sorin Moldovan, un jandarm montan aflat în timpul liber, aflat la masă cu agresorul. Bătăuşul este cercetat pentru lovire şi ameninţare iar pe numele a fost emis un mandat de reţinere pentru 24 de ore.
Scandalul a pornit de la faptul că femeia i-a cerut agresorului să vorbească mai încet, pentru că era ora 2.40. Conducerea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Hunedoara s-a autosesizat şi a dispus constituirea unei comisii pentru efectuarea verificărilor cu privire la subofițerului, aflat în club, în timpul liber, în momentul comiterii agresiunii.

În acest caz, în funcţie de rezultatele verificărilor, urmează să fie dispuse măsurile legale faţă de subofiţerul care nu a avut un comportament corespunzător calităţii de jandarm. Polițiștii fac și ei cercetări, iar agresorul, care nu are nici o ocupație, a fost reţinut pentru 24 de ore acuzat de lovire şi ameninţare. În prezent salvamontista este internată la Spitalul de Urgenţă din Petroşani pentru îngrijiri medicale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS