5.6 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateÎntâlnire Hollande-Merkel la Strasbourg pentru a discuta despre refugiați

Întâlnire Hollande-Merkel la Strasbourg pentru a discuta despre refugiați

Președintele Francois Hollande și cancelarul german Angela Merkel au participat la un dineu informal duminică la Strasbourg, în timpul căruia au afișat o „linie comună” asupra dosarelor refugiaților în Europa și „Brexit”-ului britanic, potrivit unor surse din anturajul șefului statului francez, citate de AFP.
Dineul, la invitația președintelui Parlamentului European Martin Schulz, a fost precedat de o întâlnire de o oră și jumătate între Hollande și Merkel. Cei doi lideri au discutat despre situația din Siria, în special la Alep unde ofensiva trupelor regimului de la Damasc este în curs de desfășurare, exprimând „o puternică preocupare comună”.

Ei au fost „total de acord” asupra modului de a reduce fluxul de refugiați și de a face din punerea în aplicare a planului de acțiune al UE o „prioritate”.

Asupra dosarului „Brexit”, Francois Hollande și Angela Merkel au făcut o „evaluare comună a proiectului de acord cu Regatul Unit în perspectiva viitorului consiliu european” la 18 și 19 februarie, pentru a evita ieșirea din UE a acestei țări, au adăugat sursele din anturajul șefului statului francez.
Dineul a avut loc într-un „winstub”, un restaurant tipic alsacian, situat la câteva sute de metri de catedrală, pe malurile răului Ill.

Întâlnirea lor a avut loc cu ușile închise cu câteva zile înainte de summitul european de pe 18 și 19 februarie la Bruxelles și ei nu au făcut nici o declarație la sosire și plecare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS