5.6 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDNA a deschis dosar penal pentru abuz în serviciu, în cazul acoperișului Arenei Naționale

DNA a deschis dosar penal pentru abuz în serviciu, în cazul acoperișului Arenei Naționale

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie s-au sesizat din oficiu şi efectuează acte de urmărire penală in rem (față de faptă) cu privire la suspiciunea săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul

Sesizarea din oficiu a avut la bază următoarele :
– La începutul lunii noiembrie a anului 2015, Primăria Bucureşti a decis închiderea „Arenei Naţionale” din cauza membranei acoperişului ce ar fi fabricat dintr-un material neomologat în România. Din acest motiv, nu s-a emis aviz din partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (I.S.U.).
Din datele existente, rezultă că proiectul prevedea edificarea unui acoperiş de tablă, fix, pentru care exista aviz I.S.U. Ulterior, proiectul a fost modificat, fără a se cunoaşte motivele care au stat la baza deciziei, prevăzându-se construcţia unui acoperiş retractabil, din alt material, aspect care impunea obţinerea unui nou aviz I.S.U.
La încheierea lucrărilor, deşi se ştia că nu este posibilă obţinerea avizului, s-a efectuat plata către constructor.
Construirea stadionului a costat 234 milioane euro, din care acoperişul a costat 84 milioane de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS