3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePercheziții DNA la foști ofițeri SRI

Percheziții DNA la foști ofițeri SRI

Procurorii DNA au descins, miercuri dimineaţă, la domiciliile a trei foşti ofiţeri ai SRI Prahova, care nu sunt puşi sub acuzare în acest moment, potrivit Agerpres.

Perchezițiile vizează locuințele lui Daniel Florea, pe cea a lui Petre Sever și a lui Florin Gulianu, descinderile având legătură cu dosarul în care sunt urmăriți penal penal fostul șef al Serviciului Județean Anticorupție (SJA) Prahova din cadrul Direcției Generale Anticorupție (DGA), Constantin Ispas, ofițerul de poliție judiciară Emanuel Saghel și fostul adjunct al șefului IJP Prahova, Adrian Rădulescu.

Cei trei foști ofițeri SRI nu au calitatea de suspecți în dosar în acest moment, au menționat sursele citate.

Foștii ofițeri SRI Daniel Florea și Sever Petre lucrează la Poliția Locală Ploiești, aceștia având funcția de șef al Serviciului Evidența Populației, respectiv șef al Serviciului Intervenții.

De asemenea, Florin Gulianu a fost angajat al Poliției Locale Ploiești, iar toți cei trei foști ofițeri SRI apăreau pe lista de martori cu care fostul director general al acestei instituții, Cristinel Toader, trimis în judecată de DNA, printre altele, pentru șantaj, abuz în serviciu și evaziune fiscală, nu avea voie să comunice.

Constantin Ispas și Emanuel Saghel au fost arestați preventiv în luna august a anului trecut, Ispas fiind acuzat de luare de mită, trafic de influență (3 infracțiuni), spălare de bani, cercetare abuzivă, efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană și folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, iar Saghel fiind acuzat de luare de mită, trafic de influență, șantaj și folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

În același dosar este urmărit penal și fostul adjunct al șefului IJP Prahova, Adrian Rădulescu, acuzat de comiterea a două infracțiuni de cercetare abuzivă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS