14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCel puţin patru persoane au fost ucise, iar alte două grav rănite într-un atac armat la un liceu din Canada

Cel puţin patru persoane au fost ucise, iar alte două grav rănite într-un atac armat la un liceu din Canada

Cel puţin patru persoane au fost ucise, iar două sunt în stare critică după ce un bărbat a deschis focul în propria casă şi la un liceu din centrul Canadei, printre victime fiind doi fraţi ai autorului atacului, informează presa canadiană.

Un tânăr şi-a împuşcat mortal doi fraţi, după care a deschis focul într-un liceu, în orăşelul canadian La Loche, situat în comunitatea Saskatchewan, la 600 de kilometri nord de oraşul Saskatoon. În Şcoala Comunităţii de amerindieni din La Loche învaţă aproximativ 900 de elevi.

Atacatorul, un fost elev, a fost arestat, a declarat premierul canadian Justin Trudeau, aflat la Davos ( Elveţia) pentru Forumul Economic Mondial anual.

„Evident, acesta este cel mai rău coşmar pentru fiecare părinte”, a afirmat şeful Executivului canadian, care iniţial a anunţat cinci decese, potrivit Reuters.

Deşi premierul Canadei nu a dezvăluit motivul pentru care tânărul a adeschis focul în scoală, Kevin Janvier, primarul din La Loche, a declarat că incidentul ar fi început la domiciliul atacatorului.  El a declarat pentru Associated Press că fiica sa în vârstă de 23 de ani, Marie Janvier, profesor la liceul vizat, a fost ucisă.

„După ce şi-a împuşcat mortal doi fraţi, criminalul a mers la liceu şi a împuşcat o profesoară şi o elevă, care au murit pe loc”, a declarat un alt oficial local.

Alte două persoane sunt în stare critică în urma atacului. Poliţia încearcă să afle care au fost mobilul atacului armat. Potrivit Reuters, acesta este cel mai grav incident armat petrecut într-o şcoală din Canada în ultimii 26 de ani, cel mai grav fiind înregistrat în 1989, când la Ecole Polytechnique din Montreal au fost ucişi 14 studenţi.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS