CSM: Aproximativ 200 de dosare pe rol au o vechime între 10 și 15 ani

download

Aproximativ 200 de dosare aflate pe rolul instanțelor au o vechime între 10 și 15 ani, iar patru dosare sunt de peste 20 de ani, informează CSM, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat al CSM, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat raportul Inspecției Judiciare privind rezultatul activității de monitorizare a dosarelor mai vechi de 10 ani, aflate pe rolul instanțelor judecătorești în semestrul I al anului 2015.

”La nivel național, analiza datelor statistice relevă că numărul dosarelor mai vechi de 10 ani aflate pe rolul instanțelor judecătorești în semestrele I și II ale anului 2014 și în semestrul I al anului 2015 este constant — 225, 221, respectiv 225 de cauze, dintre care în semestrul I 2015: 192 dosare cu o vechime între 10 — 15 ani, 29 cu o vechime între 15 — 20 de ani și 4 cu o vechime de peste 20 de ani”, se precizează în comunicatul citat.

CSM arată că printre cauzele care au determinat prelungirea excesivă a duratei soluționării dosarelor se află modificarea în timp a componenței completelor de judecată, parcurgerea mai multor cicluri procesuale, administrarea cu întârziere a expertizelor tehnice sau a unui probatoriu complex, declinări de competență, strămutarea unor dosare, suspendarea judecății pentru perioade mari de timp, admiterea căilor extraordinare de atac la un interval mare de timp de la data soluționării inițiale a cauzei, neefectuarea verificărilor cu privire la dosarele suspendate, lipsa rolului activ al instanțelor, acordarea unor termene de judecată cu o durată mare sau neadaptată motivelor de amânare, amânarea succesivă a pronunțării, precum și motivarea cu întârziere a hotărârilor judecătorești.


Secția pentru judecători apreciază că o durată excesivă a procedurii judiciare poate aduce atingere dreptului la un proces echitabil al părților. Prin urmare, aceste cauze trebuie să beneficieze de atenția sporită a judecătorilor prin acordarea unor termene scurte și dispunerea tuturor măsurilor procedurale care să contribuie la accelerarea judecății, arată CSM.

”Începând cu anul 2012, monitorizarea dosarelor care înregistrează o vechime în sistemul judiciar mai mare de 10 ani a reprezentat o activitate cu caracter permanent a Inspecției Judiciare. Monitorizarea vizează respectarea dispozițiilor legale privind soluționarea cu celeritate a cauzelor în scopul creșterii gradului de responsabilizare a judecătorilor”, adaugă sursa citată.




Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de vineri, 22 ianuarie 2016

Actualitate

» Filmul „Brâncuşi din eternitate“, pe marile ecrane din Anglia
» Adela Liculescu, de la Craiova la Viena – Cucerește inimi cu acorduri de pian
» Gazeta de Sud, acasă la regele caricaturii, Ştefan Popa – Popa’S
» Temperaturile – pozitive din februarie, dar precipitațiile vor fi excedentare, în următoarele trei luni
» Un oltean în Antarctica
» SUA: Condiții meteorologice severe pentru zonele de Nord – Est și Est, Washinhton DC și metropola New York
» Circulaţia trenurilor CFR Călători – pentru perioada 23-25 ianuarie
» Şoferul care a intrat cu mașina în gardul Guvernului s-a ales cu dosar penal
» Dan Șova, plasat în arest la domiciliu. Decizia este definitivă
» Centru de îngrijire paliativă la Craiova
» Cu Magda Puşkaş la o cană cu vin
» Unirea Principatelor, sărbătorită la grădiniţă
» Investiţii la Mîrşani
» Belgia: Doi muncitori români au murit intoxicaţi cu monoxid de carbon
» Cum va fi modificată legea dării în plată
» Experții Consiliului Europei critică Parlamentul pentru lipsa de transparență
» Facebook va lansa o platformă dedicată actualităţilor sportive
» Report de peste 1,2 milioane de euro la categoria I a jocului Joker
» Telecabina de la Bâlea Lac a fost repusă în funcţiune după trei zile
» ANM: Prognoza meteo pentru următoarele trei luni
» Un bărbat a intrat cu maşina în gardul Guvernului, în semn de protest
» Preţul petrolului a crescut cu 5%, la peste 30 dolari/baril, ca urmare a temperaturilor scăzute

Dolj

» „Ursul păcălit de vulpe“ și „Rățușca cea urâtă“, la Colibri
» Regizorul Bogdan Cristian-Drăgan propune „Revolta Evei Braun“
» CJ Gorj a mijlocit înființarea Serviciului de Evidență a Persoanelor Bustuchin
» Percheziții și al treilea dosar penal la Primăria Filiași
» Seminar de fiscalitate, în Bănie
» Craiova – bună de plată pentru concertele lui Antonie Solomon
» Profesorii din Dolj optează pentru mai multe ore de științe
» Întreruperi energie electrică de luni
» Dezbatere privind noile standarde implementate în chirurgia cardiovasculară și neurochirurgie
» Săptămâna portugheză la Filarmonica “Oltenia”
» Craiova: Expoziţie de fotografie la Biblioteca Judeţeană
» Seminarul Teologic din Craiova se pregăteşte de hram

Gorj

» Gorj: Apel pentru protejarea branşamentelor de apă
» „Nunta de Aur” la Târgu Jiu
» Gorj: A schimbat bani falşi
» Gorj: Audieri maraton în dosarul evazioniştilor de etnie romă
» Gorj: Înşelăciune pe seama victimelor din Clubul „Colectiv”
» Gorj: Trei persoane, reținute pentru înșelăciune, după ce i-au furat bijuteriile unei femei

Mehedinţi

» Mehedinţi: Peste 5.000 de şomeri au fost încadraţi în muncă ăn 2015
» Biletul câştigător la Loto 6/49, cu premiu de peste 1,8 milioane de lei, jucat la Drobeta Turnu Severin

Vâlcea

» Vâlcea: Medicul care şi-a tăiat un coleg în zona gâtului, suspendat de conducerea Spitalului Judeţean Vâlcea

Sport

» Derbi oltean la handbal
» Craiova luptă cu Dinamo la volei și baschet

Magazin

» Horoscopul săptămânii viitoare
» Ia te uită! – Omu’ de la Zoo
» Bancul zilei
» Locuri fascinante pe care oamenii nu le-au vizitat
» Maşina Aston Martin şi alte obiecte a lui James Bond, scoase la licitație. Banii vor fi donaţi unor cauze caritabile

Top