Traficul feroviar între Braşov şi Sighişoara a fost redirecţionat temporar

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA a anunţat că traficul feroviar între Braşov şi Sighişoara a fost redirecţionat temporar pe un singur fir circulaţie în zona Mureni-Beia, după ce o autoutilitară a derapat de pe şoseaua paralelă cu calea ferată şi a rupt stâlpul de înaltă tensiune care alimentează linia de contact. Echipele feroviare se află deja la faţa locului şi intervin pentru înlocuirea stâlpului şi remedierea deranjamentului tehnic.

La nivelul întregii reţele feroviare se circulă în continuare în condiţii de iarnă, în majoritatea judeţelor fiind întregistrate şi la această oră temperaturi foarte scăzute, ceea ce poate conduce la întârzieri în graficul anumitor trenuri, pe fondul unor deranjamente tehnice produse la materialul rulant.

De asemenea, tot din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, în sud-estul ţării trenurile vor circula şi în cursul acestei zile tractate cu locomotive Diesel, pe secţiile Medgidia – Tulcea Oraş şi Slobozia Veche – Urziceni.


CFR SA recomandă pasagerilor să se informeze telefonic pe tot parcursul acestei zile, înainte de plecarea la drum, la gara din localitate despre orarul trenurilor. De asemenea, informaţii despre ora de sosire/de plecare a trenurilor din gările București Nord, Brașov, Craiova și Timișoara sunt accesibile pe site-ul www.cfr.ro, la domeniul camere web sau accesând direct link-ul http://www.cfr.ro/index.php/component/content/article/2-uncategorised/2273-camere-web.



Comenteaza acum

Alte stiri

14 august 2017

Circulaţie bară la bară pe DN1, pe Valea Prahovei

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunţat că, la această oră, pe DN1, pe Valea Prahovei, din cauza numărului mare de autovehicule, se circulă cu viteză redusă între Sinaia şi Buşteni şi la intrarea în Comarnic ...
13 august 2017

Aglomerație pe DN1

Trafic intens astăzi pe DN1 Ploiești – Brașov anunță  Centrul Infotrafic. Pe sensul spre Brașov aglomerația este maximă la Comarnic și pe tronsonul Sinaia – Azuga, iar pe sensul invers, aglomerația este mai intensă de la limita ...

Sumarul ediției de joi, 21 ianuarie 2016

Actualitate

» Transgaz: Nu este cazul să declanșăm situație de urgență în alimentarea cu gaze, în ciuda temperaturilor foarte scăzute
» Expoziție de grafică la Filarmonica
» Cel puţin 12 imigranţi s-au înecat în largul coastelor Turciei
» Grevă pe Aeroportul Otopeni
» Raportul Inspecției Judiciare: Elaborarea lucrărilor științifice de către deținuți se va face în condiţii mai dure
» DIICOT: Cetățeni turci și români, trimiși în judecată pentru traficul a peste 300 de kg de heroină
» Prognoza meteo pentru weekend
» Protestele de la Chişinău continuă
» Traficul feroviar între Braşov şi Sighişoara a fost redirecţionat temporar
» Iohannis: România își menține obiectivul de aderare la Schengen

Local

» Firme din Vâlcea, inculpate în dosarul unei capturi record de heroină
» Apicultura și legumicultura au tradiție la Pătulele

Dolj

» Ore de așteptare cu lacrimi și durere la Urgență
» Specializări noi la școlile profesionale din Dolj
» CEZ Vânzare, amendată de Protecția Consumatorului
» Piețele au reziliat contractul pentru Târgul din Craiova
» Patinoar pe străzile și trotuarele Craiovei
» Condamnat la 10 ani de închisoare pentru că și-a ucis mama
» Detoxifierea menține corpul sănătos
» Craiova, oraşul-patinoar
» 80 de angajaţi ai DGASPC Dolj sancţionaţi în cinci ani
» CEZ, campion la reclamații
» Doljul găzduiește 3 olimpiade
» Un deceniu de SpectActor
» Arta mixed media la Craiova
» Craiova: Ziua Unirii Principatelor Române, marcată printr-o ceremonie militară
» Craiova: Spectacolul “Profu’ de religie” de mâine s-a anulat
» Craiova: Revista ”SpectActor”, la ceas aniversar
» Craiovean urmărit internaţional extrădat din Anglia
» Ford a lansat la Craiova producţia pentru B-MAX Colour Edition
» Restricţii de circulaţie în centrul Craiovei

Gorj

» Întreruperi energie electrică de mâine
» Amenzi pentru cei care nu curăţă gheaţa de pe trotuare
» Primăria reactualizează Registrul Agricol
» Fostul şef de la mascaţi, candidatul PNL la Primăria Târgu Jiu
» Percheziţii pentru evaziune de aproape un milion de euro
» Gorj: Liberalii au anunţat candidatul la Primăria Târgu Jiu

Olt

» Comandantul Forțelor Navale americane în Europa: Facilitatea antirachetă Aegis Ashore de la Deveselu este pregătită să funcționeze

Mehedinţi

» Activităţi pentru marcarea a 157 de ani de la Unirea Principatelor la Biblioteca Județeană Mehedinți

Vâlcea

» Vâlcea: Minori cercetaţi pentru furt din auto

Sport

» Mecea promite să „închidă“ poarta
» Alb-albaștrii, scoși la tablă de austrieci
» Fotbal – CSU Craiova, surclasată de Austria Viena
» Fotbal – România va susține trei amicale în Antalya
» Tenis – Alexandra Dulgheru, eliminată în turul doi la Australian Open

Educatie

» Evaluările naţionale – între 23 mai şi 10 iunie
» Ministerul Educației: Simulările examenelor naționale, la sfârșitul lunii februarie – începutul lunii martie

Magazin

» Horoscop
» Cel mai bătrân om din lume are 131 de ani
» Bancul zilei

Top