13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateToate magistralele feroviare sunt deschise

Toate magistralele feroviare sunt deschise

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA a anunţat că toate magistralele feroviare sunt deschise, însă circulația se desfășoară în condiții de vânt puternic și ninsori abundente, în special în partea de sud și sud-est a țării. Călătorii sunt sfătuiți să se intereseze din timp despre modificările care se vor opera în graficul acestei zile, aceste măsuri fiind impuse de evoluția vremii și necesar a fi adoptate pentru a menține secțiile feroviare operabile. Operatorii feroviari vor circula în continuare cu un număr redus de garnituri pe anumite segmente feroviare locale, astfel încât să permitem intevenția cu pluguri pentru deszăpezire, călătorii fiind preluați de trenurile menținute în circulație, pe secție feroviară respectivă.

Situația actualizată se poate accesa la linkul http://mt.ro/web14/informatii-de-interes-public/comandament-de-iarna/stare-infrastructurii/feroviar.

În prezent se acționează cu pluguri pentru deszăpezire pe sectoarele Videle – Giurgiu, Urziceni – Chitila, Brănești – Lehliu, Urziceni – Slobozia Veche, Călărași Sud – Fetești, Fetești – Țăndărei, Medgidia – Tulcea, iar pe segmentul Barboși – Făurei – Buzău circulația trenurilor este posibilă doar cu plugul antemergător, din cauza viscolului. Nu avem semnalate deranjamente în trafic la această oră, trenul IR 1861-2 care circulă în relația Constanța – Iași urmând să ajungă la destinație cu o întârziere mai mare, deoarece pantograful a fost rupt în cursul nopții din cauza rafalelor puternice de vând, fiind necesară dublarea locomotivei pentru continuarea călătoriei.

Pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web http://www.cfr.ro/index.php/component/content/article/2-uncategorised/2273-camere-webb din gările București Nord, Brașov, Craiova și Timișoara care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor, precum și programul trenul meu http://www.cfr.ro/index.php/cauta-tren care oferă informații în timp real cu privire la localizarea trenurilor înscrise în circulație.

În funcție de evoluția vremii, CFR SA va analiza și va lua măsuri de restricționare a circulației trenurilor de călători și de marfă pe segmentele unde condițiile meteo pot crea probleme în trafic, astfel încât să evităm blocarea acestora pe secțiile de cale ferată.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS